21.6 C
Judeţul Teleorman
marți, octombrie 8, 2024

Dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor pentru o femeie din Sfinţeşti

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Poliţiştii din Roşiori de Vede au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor în cazul unei femei în vârstă de 28 de ani, din comuna Sfinţeşti, judeţul Teleorman, care nu a respectat măsura carantinării la domiciliu, fiind identificată de poliţişti la data de 14.02.2021, în jurul orei 23:00, pe strada Mărăşeşti din municipiul Roşiori de Vede.
În perioada 12-14 februarie a.c., peste 260 de efective din cadrul I.P.J. Teleorman, poliţişti locali, jandarmi, precum şi Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcţiei Sanitar-Veterinare, I.S.C.T.R, Direcţiei de Sănătate Publică şi de la Protecţia Consumatorului au acţionat, în principal, în zonele aglomerate din judeţ-pieţe, târguri, centre comerciale, zone pietonale, dar şi în trafic-pentru verificarea legalităţii efectuării transportului de persoane şi mărfuri, precum şi respectării măsurilor sanitare.
În cadrul celor 35 acţiuni punctuale organizate, forţele participante au verificat modul de respectare a prevederilor Legii nr. 55/2020. Astfel, au fost verificate 240 de obiective, au fost legitimate nu mai puţin de 1.000 de persoane şi verificate peste 400 autovehicule, totodată fiind verificate documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă.
Ca urmare a neregulilor constatate, în cadrul acţiunilor punctuale au fost aplicate 88 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 19.000 de lei, forţele de ordine reamintindu-le cetăţenilor principalele măsuri dispuse de autorităţi în acest context.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

PSD cere PNL să fie responsabil la guvernare

PSD face apel la PNL să manifeste maturitate politică și să trateze cu responsabilitate obligațiile pe care le are...

Articole similare