13.9 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 22, 2026

DIICOT Teleorman: Trei persoane aduse la audieri într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și act sexual cu un minor

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman, au efectuat cercetări, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și act sexual cu un minor.

Astfel, în cursul lunii mai 2021, o persoană, de sex masculin, ar fi întreținut raporturi sexuale cu două minore, la adresa de domiciliu a acestuia. În incinta imobilului, ar fi fost prezenți și ar fi asistat la derularea relațiilor sexuale, alte trei persoane, care ar fi procedat la realizarea unei filmări audio-video, cu ajutorul unui telefon mobil. În cursul zilei de astăzi, la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman, au fost conduse, în vederea audierii, 3 persoane.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Angajări în instituțiile și primăriile din Teleorman. Se caută asistenți medicali, șofer, paznic și instructor de educație

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare