35 C
Judeţul Teleorman
miercuri, iulie 24, 2024

Deputat Maria Stoian: România și-a însușit noile direcții ale Comisiei Europene referitoare la combaterea migrației ilegale

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Comisia Europeană a prezentat Guvernului Planul de Acțiune pentru Balcanii de Vest, document care conține noile direcții de acțiune pe care România trebuie să și le însușească în vederea asigurării securității naționale și regionale.
Acest plan are un caracter amplu și complex, prin prezentarea unor măsuri și activități concludente, îndeosebi de răspuns la noile provocări referitoare la fenomenul migrației ilegale în arealul Balcanilor de Vest.
Este un set de măsuri și strategii de o valoare considerabilă, care cointeresează în această perioadă în mod direct țara noastră, în sensul contracarării unor preocupări ale statelor occidentale față de ultimele evoluții din punctul de vedere al migrației.
Concret, aceste politici europene propuse de  Comisia Europeană în Planul de Acțiune pentru Balcanii de Vest răspund inclusiv îngrijorărilor exprimate recent de Austria, în ceea ce privește gestionarea de către România a problemei migranților.
Documentul european cuprinde un set de 20 măsuri operaționale, structurate pe cinci domenii prioritare: întărirea managementului de frontieră; proceduri de azil accelerate și sprijinirea capacităților de primire; lupta împotriva traficului de migranți;  consolidarea cooperării privind readmisia și returnările, precum și alinierea politicilor de vize.
Instrumentele vor fi implementate în scopul susținerii și integrării acțiunilor țărilor din Balcanii de Vest cu deciziile Uniunii Europene, acestea urmărind consolidarea cooperării pe segmentul combaterii migrației și a întăririi controlului frontierelor.
România a îndeplinit așa cum se cuvine condițiile privind aderarea la Spațiul Schengen, iar securizarea și adaptarea frontierelor la ultimele normative europene au fost doar câteva dintre criteriile realizate în acest sens.
Nu în ultimul rând, trebuie să subliniem contribuția concludentă a țării noastre în ceea ce înseamnă adoptarea și implementarea măsurilor și acțiunilor propuse de Comisia Europeană cu privire la controlul frontierelor și combaterea migrației ilegale.
Îmi exprim încrederea că România va putea face față în continuare, cu succesul scontat, tuturor provocărilor de securitate survenite în actualul context delicat internațional, așa cum s-a achitat și până acum de sarcinile avute în calitate de frontieră estică a NATO și a Uniunii Europene.
Sunt convinsă că strategia națională privind combaterea migrației ilegale și a traficului de persoane și-a dovedit viabilitatea și vom fi capabili să ne armonizăm acțiunile cu noile prevederi conținute în Planul de Acțiune pentru Balcanii de Vest.

Deputat PNL Teleorman,
MARIA STOIAN

spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Magistraţii de la Tribunalul Teleorman au decis arestarea unui bărbat acuzat de trafic de minori, proxenetism şi violenţă

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată...

Articole similare