25.6 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

Deputat Ică Calotă: „Alături de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în lupta pentru Preşedinţia României”

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.


Biroului Politic Central al ALDE a decis în şedinţa de mieruci, 24 iulie, candidatura liderului nostru, Călin Popescu Tăriceanu, la Preşedinţia României. Organizaţia judeţeană ALDE Teleorman, împreună cu deputatul Ică Florică Calotă susţin fără echivoc această candidatură. Suntem convinşi că preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu este singurul candidat care poate atrage de partea sa votanţi atât de stânga, cât şi de dreapta.

„Am avut o lungă discuţie cu colegii mei, o lungă dezbatere, în care le-am prezentat câteva dintre consideraţiile care au stat la baza deciziei de a mă înscrie în această cursă electorală. Le mulţumesc foarte mult colegilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Acest lucru implică din partea mea o uriaşă responsabilitate faţă de ei, dar şi faţă de cei care îşi pun speranţe în candidatura mea, mă refer la cei care nu sunt membri ALDE, ci care sunt simpatizanţi şi care cred că o astfel de candidatură este o soluţie bună pentru viitorul României”, a spus preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu. 

Preşedintele ALDE  a explicat că se înscrie în competiţie ca să câştige aceste alegeri, şi a vorbit despre câteva dintre motivele pentru care preşedintele Klaus iohannis nu mai merită un alt mandat. 

„Având în vedere modul în care actualul preşedinte a reprezentat România în cei cinci ani aproape de mandat, nu cred că merită să i se mai acorde un al doilea mandat. În perioada mandatului pe care l-a avut, preşedintele actual, din păcate, de la început şi-a abandonat rolul de mediator şi a devenit un fel de activist politic în vestă roşie la manifestaţiile de stradă, a închis ochii sau chiar a încurajat abuzurile din justiţie şi abuzurile procurorilor, nu a fost capabil să reprezinte România, să îi promoveze interesele în cadrul Consiliului European. Practic, nu a făcut mai nimic decât vizite externe costisitoare, cu o suită numeroasă, care presupune cheltuieli, din punctul de vedere nejustificate, atât timp cât acestei vizite nu aduc nişte rezultate. Nu am avut un preşedinte care să spunem că s-a distins măcar prin acţiunile de politică externă. În afară de faptul că şi-a aruncat cu dispreţ paltonul pe capota maşinii, nu am observat alte gesturi remarcabile care să marcheze mandatul preşedintelui actual, Deci, eu cred că noi ar fi trebuit să facem, şi noi vom face, tot ceea ce este necesar ca pe 25 noiembrie domnul Iohannis să nu mai rămână la Cotroceni”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu s-a declarat dezamăgit de decizia PSD de a-şi alege un candidat fără a lua în calcul sondajele de opinie care arătau clar care este cel mai bun candidat. 

„Trebuie să vă spun că aceste rezultate, pe care le avem şi noi, şi cei de la PSD, indică câteva lucruri foarte clare. În primul rând, dintre alegătorii noştri, peste 59% consideră că este utilă o candidatură comună; peste 80% din alegătorii PSD şi ALDE consideră că această candidatură comună ar trebui să fie legată de persoana mea. De ce? Dintr-un motiv simplu, pentru că oamenii îşi fac un calcul pragmatic: trebuie să avem o candidatură care să întrunească cele mai mari şanse de succes la viitoarea bătălie pentru alegerile prezidenţiale. Din păcate, însă, la discuţiile pe care le-am avut cu cei din PSD şi cu doamna Dăncilă în calitate de preşedinte al PSD-ului am primit acelaşi răspuns la aceste argumente, şi anume că PSD este un partid prea mare ca să nu aibă propriul candidat. Fără îndoială, PSD este un partid mai mare ca ALDE, dar a nu avea propriul candidat nu cred că înseamnă că partidul este mai mic. Cred însă că în acest moment în PSD bântuie un aer defetist sau un sentiment defetist, şi anume îşi propun mult prea puţin. Maximum pe care par să şi-l propună este să aibă un candidat care să ajungă în turul doi, dar nu-şi pun problema de a câştiga alegerile prezidenţiale”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a dat asigurări că va face totul, alături de colegii de partid, pentru a câştiga alegerile prezidenţiale.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare