10.4 C
Judeţul Teleorman
duminică, noiembrie 1, 2026

Declaraţie presă Adrian Florescu, vicepreşedinte CJ Teleorman

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

În urma comunicatului de presă semnat de către deputatul Maria Stoian, cu titlul “Daniel Constantin îngroapă definitiv PNL Teleorman. Dezordine și haos, în organizația județeană”, Adrian Florescu, vicepreşedinte CJ Teleorman şi membru în Biroul Politic Judeţean al PNL Teleorman face următoarele precizări:

Echipa noastră este dedicată RECONSTRUCȚIEI și REVITALIZĂRII partidului, atrăgând atât membri cu experiență, cât și oameni la început de drum, care cu adevărat lucrează uniți în principii. Această abordare, bazată pe unitate și principii liberale solide, poate deranja unele persoane din vechea conducere, care nu mai pot practica politica de culise și care, evident, își caută alte drumuri. Este important să ne reamintim că echipa din 2020 a obținut, într-adevăr, un rezultat foarte bun, însă, în ultimii 3 ani partidul a fost transformat în feudă personală, fiind ignorat interesul comun, în favoarea unor jocuri de culise de cea mai joasă speță. Și eu știu ce vorbesc, știți și dvs., dar despre astfel de lucruri, dacă doriți, povestim după campanie… confruntarea de idei trebuie să primeze, din punctul meu de vedere. Această atmosferă toxică a dus la fracturarea echipei și la „plecarea” masivă a primarilor, în mare proporție înainte de venirea lui Daniel CONSTANTIN la conducerea PNL Teleorman.

Adrian Florescu Vicepreședinte CJ Teleorman
Partidul Național Liberal

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Investiții, în opt localități din Teleorman, finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027

Opt proiecte finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, cu o valoare totală eligibilă de 100,47 milioane de lei, au...

Articole similare