Magistrații de la Curtea de Apel București au dat un nou termen în procesul în care Nicolae Bădănoiu, primarul orașului Videle, este acuzat de luare de mită. La termenul din data de 19 noiembrie 2018, judecătorii au fost de acord cu ascultarea, în ședință publică, a înregistrării ambientale dintre el și Nedelcu Marius, fost viceprimar al orașului Videle, condamnat la 3 ani de închisoare.
“Admite cererile formulate de apelantul P.Î.C.C.J – Direcţia Naţională Anticorupţie. Admite, în parte, cererile formulate de apelantul inculpat Bădănoiu Nicolae. Dispune audierea martorilor Păcală Ion, Nedelcu Florin Marius, Cristina Ionel Sorin, Radu Virgil şi Ştefan Irinuca Mirela. Încuviinţează ascultarea în sedinţă publică a înregistrării ambientale din data de 26.01.2016 care cuprinde convorbirea purtată între Bădănoiu Nicolae şi Nedelcu Florin Marius. Respinge ca nefondată cererea de audiere a martorului Tide Adolf Ionuţ. Pentru termenul din 19.11.2018 se vor cita martorii Păcală Ion şi Nedelcu Florin Marius, urmând să fie ascultată şi înregistrarea menţionată anterior. Definitivă”, se arată în soluția instanței.
În luna mai, magistrații de la Tribunalul Teleorman l-au condamnat pe Nicolae Bădănoiu la trei ani de închisoare și interzicerea unor drepturi. Totodată, instanța de judecată a mai stabilit ca măsură complementară interzicerea unor drepturi, cum ar fi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii (aceea de primar) și dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani.