Începând cu 15 februarie 2021, timp de 14 zile, vor avea loc înscrierile candidaţilor pentru participarea la concursurile de admitere în şcolile de agenţi de poliţie. Depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare va avea loc până la data de 10 martie 2021. Urmează susţinerea probei de evaluare a performanţei fizice în centrele zonale de selecţie (în perioada 18-24 martie 2021), iar susţinerea probei de verificare a cunoştinţelor se va realiza la unităţile de selecţie, la data de 27 martie 2021. Examinarea medicală a candidaţilor rămaşi în concurs se va realiza după parcurgerea acestor etape.
Se poate candida pe cele 1.283 de locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi pe 200 de locuri, la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca. Toţi cei interesaţi îşi pot depune dosarul de recrutare la sediul inspectoratelor de poliţie judeţene sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în funcţie de reşedinţa sau domiciliul fiecăruia.
În acest an, candidaţii vor fi repartizaţi pentru evaluarea performanţei fizice pe centre zonale, în funcţie de domiciliu, indiferent de opţiune, astfel:
– Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”-pentru candidaţii din Municipiul Bucureşti şi judeţele: Argeş, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Tulcea;
– Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina-pentru candidaţii din judeţele: Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova, Vrancea;
– Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca-pentru candidaţii din judeţele: Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu.
Toate detaliile privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat, actele necesare la înscriere şi probele de concurs se regăsesc aici:
https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-februarie-martie-2021