Potrivit unui comunicat de presă, în dimineața zilei de 15 martie 2021, începând cu ora 09:00, se vor deschide succesiv listele de așteptare pe județe, în conformitate cu următorul program:
- 9:00-11:00 Centre de vaccinare din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna
- 11:00-13:00 Centre de vaccinare din județele Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova
- 13:00-15:00 Centre de vaccinare din județele Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București
“De asemenea, vă informăm că pot exista perioade de mentenanță în vederea optimizării aplicației. În aceste perioade este posibil ca aplicația să funcționeze cu întârzieri”, se mai arată în document.
Programările la vaccinare se pot realiza atât prin intermediul platformei electronice, cât şi prin apelarea numărului de call center, iar modalităţile de finalizare a procesului de programare pentru persoanele înscrise pe listele de aşteptare sunt următoarele:
– Pentru cei care aleg programarea individuală în platforma electronică: la momentul în care locurile devin disponibile la centrul unde persoana s-a înscris, beneficiarul primeşte o notificare în acest sens, iar ulterior va intra în aplicaţie, pentru alegerea zilei şi a intervalului orar. Persoana care nu confirmă prin programare locul disponibil în termen de 24 de ore de la primirea notificării, va mai primi încă două notificări ulterioare. În lipsa unei confirmări în acest interval de timp, beneficiarul rămâne pe lista de aşteptare, însă va pierde poziţia ocupată iniţial.
– Pentru persoanele care optează pentru programarea prin call center, la numărul 021.414.44.25: atunci când va apărea un loc liber la centrul de vaccinare unde s-a înscris, va fi programat la vaccinare în ziua şi în intervalul orar disponibil pentru administrarea vaccinului. Aceste persoane vor fi notificate şi nu este necesar să confirme programarea.
O persoană de pe lista de aşteptare are posibilitatea de a se înscrie pe lista de aşteptare a unui alt centru de vaccinare