2.1 C
Judeţul Teleorman
marți, ianuarie 14, 2025

Cutremur în Organizaţia PSD Roşiorii de Vede: Dezertări pe bandă rulantă şi înregimentarea la UNPR

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

În prag de campanie electorală, Organizaţia PSD Roşiorii de Vede este serios zdruncinată după demisia lui George Enache şi Cosmin Nicolescu,  doi dintre liderii locali şi printre cei mai vechi membri de partid şi înscrierea lor în UNPR, unde au preluat funcţiile de preşedinte şi prim-vicepreşedinte ai formaţiunii locale. Potrivit declaraţiilor făcute ulterior, gestul acestora a fost copiat de un număr important de colegi din PSD.
Într-o emisiune la Media Sud, cei doi politicieni au afirmat, la unison, că decizia nu a fost uşoară după 15 şi chiar 20 de ani de militantism social-democrat, dar a venit ca un gest necesar pe fondul acumulării în timp a nemulţumirilor legate de modul de promovare a oamenilor sau a proiectelor de către „conducerea actuală“.
„Vreau să fiu foarte bine înţeles, nu am plecat pentru funcţii, noi am plecat pentru că, la un moment dat, am simţit că în marea familie a PSD nu mai aveam locul cuvenit. În luarea unor decizii am avut puncte de vedere diferite faţă de actuala conducere, fapt pentru care nu au fost niciodată promovate propunerile noastre. Dragoste cu sila nu se poate. Aşa că am decis că mai bine plecăm şi vedem ce putem face pentru roşioreni, mai bine decât s-a făcut până la ora actuală“, a declarat Cosmin Nicolescu.
În legătură cu numărul celor care le-au urmat gestul, George Enache a afirmat: „Nu pot să spun nominal, dar în ultimele zile au venit alături de noi 150 de cetăţeni care şi-au depus adeziunile, majoritatea din PSD, dintre care circa 40% sunt tinerii“. Acesta a mai spus că în calitate de preşedinte UNPR se va peocupa de promovarea tinerilor pentru că „Am văzut ce înseamnă să rămâi la conducere până la sfârşitul zilelor şi să nu dai şi celorlalţi posibilitatea să avanseze“.
Declaraţia a fost completată de Cosmin Nicolescu, care a ţinut să precizeze că: „Sunt destui oameni nemulţumiţi şi nu doar în ultima perioadă de timp, în ultimul an. Sunt oameni care deja au venit după noi, care au făcut adeziuni, dar sunt şi oameni care ne susţin din spate pentru că au funcţii în aparatul administrativ şi le e destul de frică să treacă pe faţă la ora actuală“.
În privinţa desemnării candidatului UNPR  pentru funcţia de primar la Roşiorii de Vede, se va alege între Cosmin Nicolescu şi fostul primar, Ion Nuţu, în funcţie de rezultatul unui sondaj de opinie care se află în desfăşurare, potrivit spuselor noului preşedinte de organizaţie.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

CERCETAT PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ A POSEDA PERMIS DE CONDUCERE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 35...

Articole similare