Nu m-am gândit că voi scrie ceva despre prietenul meu frizerul. Îl cunosc de peste patru decenii, de când mi-am încredinţat mâinilor sale îngrijirea podoabei capilare. Face de o viaţă o muncă simplă, care, iată, inplică şi riscuri. Dovadă şi cazul de la Galaţi, popularizat recent de televiziuni, unde un frizer a fost snopit în bătaie de un client după o tunsoare. Este adevărat, trăim vremuri în care parcă ne-am obişnuit cu neobişnuitul…
În această lume plină de probleme, mai mici sau mai mari, nevoia de meseriaşi devine apăsătoare. Pentru că nu este chiar aşa de uşor să găseşti un instalator, un electrician, un croitor, un cizmar. Prietenul meu frizerul nu face, desigur, o muncă eroică, însă a dispreţui utilitatea socială a bărbierilor mi se pare o prostie. În condiţiile în care ei ne fac viaţa mai uşoară, mai liniştită, mai frumoasă. Când am intrat prima dată în unitatea de profil a unei cunoscute cooperative meşteşugăreşti din centrul Alexandriei pentru o tunsoare, mi-am ales la întâmplare frizerul. De la această întâlnire „comercială” s-a născut o simpatie reciprocă. Cum prelungita tranziţie spre economie de piaţă a distrus şi cooperaţia (singurul domeniu „capitalist” din comunism), frizerul meu a fost nevoit să deschidă un salon micuţ, cochet, transformând o cameră a locuinţei sale modeste de la marginea municipiului. Acolo îl vizitez de mulţi ani, la intervale de aproximativ o lună. Mă aşez pe scaun, iar el, tacticos, cu foarfeca şi pieptenele, începe „ritualul”. De foarte multă vreme nici nu mai îmi pune clasica întrebare „Cum vă tund?”. Nu înseamnă că el este un tip tăcut. Dimpotrivă. Îi place dialogul, să te asculte, să îl asculţi. Contactul direct cu oameni de vârste şi profesii diferite a generat numeroşi prieteni şi cunoştinţe. Multă lume bună din reşedinţa Teleormanului (autorităţi, politicieni, profesori, ingineri, directori, avocaţi, medici etc.) trece pragul conform programării devenită o modă şi în domeniul serviciilor sociale. De aici, poate, uşurinţa cu care face slalom printr-o grămadă de subiecte din politică, administraţie, sport ş.a. Sunt „vorbite” lucruri pozitive, dar cele negative par a fi în prim plan. Discuţiile relaxante – mai ales cu clienţii din generaţiile trecute de prima tinereţe – însoţesc astfel ustensilele pe care le foloseşte meticulos, fără grabă, cu profesionalism.
Prietenul meu frizerul nu mai este, ca şi mine, tânăr. Statul îndelungat în picioare i-a afectat sănătatea, însă nu se plânge. Ia medicamente, merge o dată pe an într-o staţiune balneară, iar seara târziu parcurge pe jos un traseu lung ce include deseori Pădurea Vedea. Deşi are o familie bine închegată, cu doi nepoţi frumoşi şi isteţi, continuă să facă ce ştie mai bine. „Dacă munceşti câteva ore pe zi, nu poţi fi bogat, dar nici sărac”, îmi spune. Sigur, această regulă nu se potriveşte totdeauna, pentru că uneori clienţii lipsesc, dând buzna alteori, îndeosebi în perioada sărbătorilor şi sfârşitului de săptămână. Avantaje şi dezavantaje, ca în orice meserie…
Prietenul meu frizerul, care mă întâmpină de fiecare dată cu un zâmbet larg, nu face tunsori complicate şi nu se pretinde a fi stilist. A rămas conservator în ceea ce priveşte tradiţia modului de servire a clienţilor. Cine doreşte însă o frizură modernă apelează la băiatul său, care i-a furat meseria. Aşa cum a făcut-o el în urmă cu câteva decenii, când, adolescent sărac fiind, a intrat în frizerie ca ucenic pe lângă vestiţi bărbieri din Alexandria.
…Nu ştiu când a trecut timpul de la aşezarea mea în scaun pentru obişnuita tunsoare. Însă ştiu că această meserie nu tocmai uşoară are viaţă fără moarte, pentru că mereu vom avea nevoie de frizer.
ŞTEFAN STAN
