Fostul adjunct al Poliţiei Teleorman, Tudorel Pieleanu, numit în iulie 2018, în fruntea IPJ Argeş, prin ordin al ministrului de interne de la vremea respectivă, Dan Carmen Daniela, a fost detaşat din nou. De data aceasta, la IPJ Covasna, funcţie pe care o va ocupa timp de două luni de zile. Decizia a fost adoptată în vederea asigurării actului managerial de la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna iar, confom unor surse, detaşarea s-ar fi făcut fără acordul acestuia.
Comisarul şef de poliţie Tudorel Pieleanu este absolvent al Academiei de Poliţie “A.I.Cuza” şi are un master în “Dreptul afacerilor”. În perioada iulie 1993-septembrie 2000, acesta a fost ofiţer de poliţie rutieră la Poliţia municipiului Alexandria şi, apoi, la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Teleorman iar între 2000 şi 2003, a fost numit Şef al Biroului Poliţie Rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Alexandria. Din mai 2007 şi până în septembrie 2017 a deţinut funcţia de şef al Poliţiei municipiului reşedinţă de judeţ, ulterior fiind numit Împuternicit adjunct al şefului IPJ Teleorman. În iulie 2018 a fost detaşat la şefia IPJ Argeş.





