Trei persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență din Alexandria, în urma coliziunii dintre patru autoturisme, pe șoseaua Alexandria- Furculești.
Potrivit medicilor, starea lor de sănătate este una stabilă. Doi pasageri de 46 și 48 de ani, soț și soție, au fost diagnosticați cu traumatism cranian, iar o altă victimă, o femeie de 48 de ani, are un traumatism cervical.
Din primele cercetări, nepăstrarea distanței regulamentare față de autoturismul din față ar fi fost cauza evenimentului rutier.
Martorii oculari spun că vinovat de producerea accidentului a fost conducătorul autoturismului Logan, angajat al MAI, la Poliția din Alexandria. În cauză, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.





