Din cauza creşterii temperaturilor zilnice peste valoarea de 36 °C sunt necesare a se institui restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale care tranzitează zonele sub avertizare de cod portocaliu.
Aceste restricţii au la bază avertizarea meteorologică emisă de către ANM prin care se menţionează că luni (17 iulie), în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei valul de caldură va persista, iar canicula se va intensifica. Valul de caldură şi disconfort termic va persista marţi (18 iulie) în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, iar miercuri şi joi (19-20 iulie) în cele din jumătatea sudică a teritoriului. Se vor înregistra temperaturi în general de 37-39 grade C. Astfel, în perioada 17-19 iulie, intervalul orar 12:00 – 20:00, va fi restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe drumurile naţionale din judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Arad, Timiş, Caraş Severin, Bihor, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi.
Pe sectoarele de drumuri expres şi autostrăzi traficul se va desfăşura în condiţii normale.
Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 şi 3 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia:
- Transporturilor de persoane;
- Transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
- Vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
- Transporturi funerare;
- Transporturi poştale;
- Transporturi de echipamente de prim ajutor;
- Transporturi pentru distribuire de carburanţi;
- Transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
- Transporturi pentru tractări vehicule avariate;
- Transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
- Transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
- Transporturi apă îmbuteliată;
- Transporturi produse provenite din exploatări agricole;
- Transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.
- De asemenea, pe perioada restricţiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât şi utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.