15.7 C
Judeţul Teleorman
marți, martie 21, 2023

Ciprian Ciuperceanu, preşedinte ADI Teleorman: “A fost prelungit contractul cu Polaris. Tarifele nu se vor modifica”

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Marţi, 18 mai 2021, ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „MANAGEMENTUL DEŞEURILOR TELEORMAN ” şi SC POLARIS M HOLDING SRL au semnat, prin act adiţional, prelungirea contractului care permite operatorului de colectare şi transport să-şi desfăşoare în continuare activitatea în localităţile din Teleorman.
Acest demers a fost absolut necesar, deoarece fosta conducere a întârziat procedurile privind organizarea licitaţiei pentru desemnarea unui nou operator.
În această situaţie, dacă nu ar fi fost semnat documentul prin care se prelungeşte contractul cu SC POLARIS M HOLDING SRL, localităţile din Teleorman ar fi rămas fără operator de colectare şi transport, iar acest lucru ne-ar fi plasat într-un colaps total, din punct de vedere al activităţii pe care o desfăşurăm. Actul adiţional semnat astăzi îşi va produce efectele până în momentul în care se vor încheia toate procedurile legale, în urma licitaţiei care va desemna noul operator.

IMPORTANT!!!

Informăm cetăţenii din judeţul Teleorman că TARIFELE NU SE VOR MAJORA aşa cum s-a vehiculat în rândul consumatorilor casnici, în ultima perioadă.

Preşedinte,
Ciuperceanu Ionuţ Ciprian

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Reabilitarea integrată a clădirii Grădiniţei nr. 1 din Zâmbreasca, prin programul de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat

Încă 30 de proiecte depuse în cadrul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat au fost...

Articole similare