13.6 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Ciobanii din Asociaţia Vârtoape Ionete, acuzaţi că şi-au cumpărat maşini din Germania, cu banii pe subvenţie

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Circ ieftin şi fără bani, pus la cale de nişte indivizi cu grave carenţe în comportament. De asta au avut parte cetăţenii din Vârtoape, la sfârşitul săptămânii trecute, atunci când mai mulţi ciobani şi-au adus târla de oi şi capre în faţa primăriei. Acţiunea, spun oamenii de bună credinţă, a fost una planificată şi regizată, şi a avut ca scop discreditarea actualului primar Ilie Boboc.

Din acest tămbălău, în spatele căruia s-au situat adversarii politici ai primarului Boboc, toţi ciobanii au avut de pierdut. Din documentele puse la dispoziţia Prefecturii Teleorman de către primăria din Vârtoape, reiese că membrii ACA Vârtoape nu şi-au îndeplinit atribuţiile stipulate în contract. Mai mult, trei ciobani, este vorba despre Brabete Constantin, Ionete Viorel şi Ionete Iulian, sunt acuzaţi că şi-au luat maşini din Germania pe banii din subvenţie. Cu alte cuvinte, se pot alege cu dosarele penale.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, pe raza localităţii sunt două Asociaţii de crescători de animale. Suprafaţa de pajişte, de 415 de hectare, a fost închiriată asociaţiilor respective. Însă, din anul 2016, ACA Ionete Vârtoape nu a mai vrut să achite obligaţiile fiscale, adică să plătească chiria pe teren şi impozitul.

În 2016, ACA Vârtoape Ionete a solicitat adeverinţă pentru APIA, angajându-se că se va achita de obligaţiile fiscale, în valoare de peste 140 de milioane de lei vechi, în momentul în care va primi subvenţia. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar primăria a trimis o notificare în care se preciza că se va rezilia contractul pentru suprafaţa de păşune, de 116 hectare. La sfârşitul anului 2017, primăria a scos la licitaţie suprafaţa de 468 de hectare, câştigator fiind desemnat ACA Vârtoape, cu 399 de hectare iar difenţa de teren, de 69 de hectare, a fost alocată crescătorilor de animale, ce avea terenul deja închiriat.

La vreme respectivă, licitaţia a fost contestată de Prefectura Teleorman. Însă, prin decizia Tribunalului Teleorman, acţiunea fost respinsă. Prefectura a făcut recurs, iar Curtea de Apel Bucureşti a fixat primul termen pe 14.04.2019.

Un alt document care demonstrează că ciobanii protestatari nu au dreptate este al Curţii de Conturi, care, în urma controlului a trasat sarcini primăriei să recupereze debitul făcut de ACA Vârtoape Ionete.

În data de 16.2018, CL Vârtoape i-a cerut preşedintelui Brabete Constantin să prezinte documentele contabile ale Asociaţiei, pentru ca acestea să fie verificate de o Comisie, lucru care nu s-a întâmplat.

În documentul trimis Prefecturii se mai precizează că cinci dintre oierii care au protestat în faţa Primăriei sunt printre cei mai rău platnici cetăţeni, în evidenţele unităţii figurând datorii de sute de miliane de lei vechi, reprezentând debite şi amenzi contravenţionale. Spre exemplu, Brabete Constantin are restanţe de 218 milioane de lei vechi şi amenzi de peste 81 de milioane de lei vechi.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare