Conducerea autoturismelor sub influența băuturilor alcoolice este o practică destul de întâlnită printre conducătorii auto din Teleorman. Nu există zi fără ca oamenii legii să nu depisteze, în trafic, oameni inconștienți, ce se urcă la volan după ce ”și-au clătit gura” cu câteva pahare cu vin, o litră de țuică sau câteva bidoane cu bere. Spre exemplu, polițiștii din Roșiorii de Vede au depistat un bărbat, în vârstă de 48 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dunării, cu toate că se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul în urma testării cu aparatul alcooltest indicând o valoare de 1.17mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt caz este cel al unui tânăr, în vârstă de 22 ani din Moșteni, care avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Și polițiștii din Alexandria au avut de furcă. Așa se face că, sâmbătă, oamenii legii au oprit în trafic un ”domn” din Țigăneșt, iar după ce i-au pus fiola s-a descoperit o valoare de 0,78 mg/l alcool în aerul respirat.
În toate cazurile, ”amețiții” s-au ales cu dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, urmând a se propune soluție prin Parchet.