Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Teleorman a încheiat contracte de finanţare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu 59 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din cele 65 eligibile. Suma totală alocată pentru înscrierea proprietăţilor din judeţul Teleorman în evidenţele de cadastru şi carte funciară, în anul 2022, este de 10.400.000 de lei. Lucrările de cadastru general se desfăşoară în cadrul celei de-a opta etape de finanţare a Programului naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF).
Deschiderea cărţilor funciare este gratuită pentru cetăţeni, fondurile necesare fiind asigurate din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin OCPI Teleorman.
Pentru a beneficia de fondurile alocate de ANCPI, UAT-urile care au semnat contracte de finanţare cu OCPI Teleorman trebuie să găsească prestatori până la data de 18.07.2022. ANCPI va efectua plăţile către primării după deschiderea cărţilor funciare aferente imobilelor recepţionate. În anul 2022, fiecare UAT eligibil poate primi până la 160.000 de lei pentru înregistrarea proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. În prezent, din totalul de 97 UAT-uri din judeţul Teleorman, în 72 localităţi se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât şi pe sectoare cadastrale. PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetăţeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri) din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI-peste patru miliarde de lei, din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional 2014-2020-aproximativ 313 milioane de euro, dar şi din bugetul local al primăriilor.
Mai multe informaţii referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, www.ancpi.ro.
Lista UAT-urilor care au încheiat în anul 2022 contracte de finanţare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu OCPI Teleorman.
- ALEXANDRIA
- BĂBĂIŢA
- BALACI
- BECIU
- BEUCA
- BOGDANA
- BRAGADIRU
- BUJORU
- CĂLINEŞTI
- CĂLMĂŢUIU
- CĂLMĂŢUIU DE SUS
- CERVENIA
- CIOLĂNEŞTI
- CONŢEŞTI
- COSMEŞTI
- CRÂNGENI
- CRÂNGU
- CREVENICU
- DIDEŞTI
- DOBROTEŞTI
- DRACEA
- FÂNTÂNELE
- FRUMOASA
- GRATIA
- IZVOARELE
- LISA
- MERENI
- MOŞTENI
- NĂSTURELU
- NECŞEŞTI
- PIATRA
- PIETROŞANI
- PLOPII-SLĂVITEŞTI
- PLOSCA
- POENI
- POROSCHIA
- PURANI
- PUTINEIU
- RĂSMIREŞTI
- SĂCENI
- SALCIA
- SÂRBENI
- SCURTU MARE
- SILIŞTEA
- SILIŞTEA GUMEŞTI
- SLOBOZIA MÂNDRA
- SMÂRDIOASA
- ŞTOROBĂNEASA
- SUHAIA
- TALPA
- TĂTĂRĂŞTII DE JOS
- ŢIGĂNEŞTI
- TURNU MAGURELE
- UDA CLOCOCIOV
- VIDELE
- VIIŞOARA
- VITĂNEŞTI
- ZÂMBREASCA
- ZIMNICEA