După ce a picat examenul de director, Carmen Caragea, cadru didactic la şcoala din Plosca, se vrea, iarăşi, şef peste unitatea de învăţământ. Cum? Prin încălcarea legii, cu largul concurs al colegiului profesoral, care a votat ca profesoara să rămână în funcţie. Ghinion, însă! Conform ordinului de ministru, nu pot fi numiţi directori interimar persoanele care au participat la concurs, dar nu au fost admise.
Contactat telefonic, inspectorul adjunct al ISJ Teleorman, Maria Coman, a precizat că situaţia de la Plosca nu este una singulară, atât la nivelul judeţului, cât şi în întreaga ţară, existând speţe similare.
Însă, spune Maria Coman, metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director în învăţământul preuniversitar este foarte clară şi nu lasă loc de interpretări, iar niciun director interimar nu va fi validat dacă a participat şi nu a fost admis la concurs.





