Răbdare cât cuprinde! De asta au avut nevoie șoferii care au fost obligați să traverseze Podul de peste râul Vedea, din municipiul Alexandria, pentru a ajunge la destinație. Din cauza lucrărilor de consolidare, în această dimineață, autoritățile au decis restricționarea circulație pe o singură bandă.
Astfel, la ieșire, dar mai ales la intrare în municipiu, cozile au ajuns să se întindă pe mai bine de trei kilometri. Dirijarea circulației „după ureche”, cu doi polițiști locali ce aveau un rol pur decorativ, a făcut ca unii dintre participanții în trafic să aștepte chiar și 20 de minute pentru a scăpa de povară.
Este doar începutul! Conform autorităților, blestemul șoferilor va ține aproximativ trei săptămâni. Însă, puțin probabil ca termenul de finalizare să se respecte, având în vedere precedentul. Specialiștii în domeniu au declarat că, în cel mai optimist scenariu, Podul de peste râul Vedea va fi gata undeva la sfârșitul lunii iunie, începutul lunii iulie.






