În perioada 4-6 iunie şapte echipe, Frontiera Tomis Constanţa, Biruinţa Gherăieşti, CS Olteni, Stejarul Pârcovaci, Politehnica Cluj-Napoca, CSM Râmnicu Sărat şi Energia Râmnicelu, se vor duela în prima competiţie oficială de oină după instalarea pandemiei.
“Am aşteptat cu toţii acest moment, să revenim pe teren. Ne-a fost dor de oină! Sunt sigur că va fi un regal al sportului nostru naţional”, a declarat Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei Române de Oină.
Competiţia va fi organizată de Federaţia Română de Oină, Ministerul Tineretului şi Sportului, C.S. Olteni, Primăria şi Consiliul Local Olteni şi se va desfăşura pe Baza Sportivă din comuna Olteni, judeţul Teleorman.
Program:
– 04.06.2021,ora 19.00-şedinţă tehnică
– 05.06.2021,orele 09.30-13.00 şi 15.00-18.00-desfăşurarea meciurilor
– 06.06.2021,orele 09.00-13.00-desfăşurarea meciurilor.