19.6 C
Judeţul Teleorman
sâmbătă, septembrie 24, 2022

Bani de la Guvern pentru primăriile Poroschia, Dideşti şi Blejeşti. Şapte milioane de lei, suma alocată prin programul PNDL

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

La sfârşitul săptămânii trecute, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a virat suma de 69.754.356,59 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 103 obiective de investiţii realizate la nivelul întregii ţări, prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Potrivit unui comunicat de presă, pentru etapa I, a fost achitată suma de 7.919.240,24 de lei pentru 12 obiective, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate facturi în valoare de 61.835.116,35 de lei pentru 91 de obiective.
Din suma totală, aproximativ şapte milioane de lei vor ajunge în conturile a trei primării din judeţul Teleorman pentru plata facturilor unor investiţii aflate în derulare. Este vorba despre primăria Poroschia- 4.403. 398 de lei, primăria Dideşti- 1.088.301 lei şi primăria Blejeşti- 708.289 de lei.
Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanţare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanţare multianuale încheiate între minister şi beneficiarii obiectivelor de investiţii. În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Programul filmelor la Happy Cinema Alexandria, perioada 23-29 septembrie

Vineri,23 Septembrie 12:20 Paws of Fury: The Legend of Hank - Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG 13:00 The Elfkins -...

Articole similare