Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a virat luni, 23 mai, suma de 106.690.243,28 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 188 de obiective de investiţii realizate, în mai multe judeţe din ţară, prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Conform documentului, pentru etapa I, a fost achitată suma de 12.630.207,78 de lei pentru 25 de obiective, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate facturi în valoare de 94.060.035,50 de lei pentru 163 de obiective. Din suma totală, 920.902 lei vor ajuhge în conturile a trei unităţi administrativ teritoriale din judeţul Teleorman. este vorba despre primăria Alexandria- 394.190 de lei, primăria Poeni- 466.334 de lei şi primăria Dobroteşti- 60.377 de lei.
Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanţare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanţare multianuale încheiate între minister şi beneficiarii obiectivelor de investiţii. În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.