13.1 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Bani de la Guvern pentru 11 primării din Teleorman. Sumele sunt destinate achitării unor lucrări finanțate prin PNDL

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat, miercuri, 3 februarie, suma de 589.564.820,92 lei, în vederea decontării facturilor pentru 819 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală. Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 20.692.215,44 lei pentru 49 de obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 568.872.605,48 lei pentru 770 proiecte de investiții.

”Am aprobat decontarea facturilor depuse la minister până pe data de 20 noiembrie 2020 pentru PNDL I (perioada 2016-2021) și PNDL II, astfel încât să asigurăm sumele necesare UAT-urilor pentru plata facturilor către constructori”, a menționat Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

Din suma totală, în județ, vor ajunge puțin peste 9,5 milioane de lei. 11 unități administrativ locale din Teleorman vor primi bani pentru plata unor lucrări aflate în desfășurare, care sunt finanțate prin PNDL I și II. Cea mai mare sumă va merge la primăria Conțești, iar valoarea cea mai mică, în contul administrației publice locale din Roșiori de Vede.

Pe localități, situația se prezintă astfel:

Primăria Alexandria: 376.545 de lei,

Primăria Conțești- 2.278.614 lei,

Primăria Dobrotești- 181.520 de lei,

Primăria Izvoarele- 1.997.024 de lei,

Primăria Plosca-  1.688.786 de lei,

Primăria Mereni- 1.574.342 de lei,

Primăria Roșiori de Vede- 160.073 de lei,

PrimăriaScurtu Mare- 256.355 de lei,

Primăria Ștorobăneasa- 643.999 de lei,

Primăria Vitănești- 191.590 de lei,

Primăria Zimnicea- 228.128 de lei.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

DANIEL BĂCANU-Primar Lisa. Cu o echipă de oameni bine instruiţi, comuna Lisa are viitorul asigurat

Daniel Băcanu, candidatul PNL pentru primăria Lisa, este unul dintre cei mai apreciaţi primari din judeţul Teleorman. Serios, onest...

Articole similare