20.1 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

Avertizare meteo: Ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, în Teleorman

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitaţii mixte la munte, valabilă de mâine, de la ora 2.00, și până joi dimineața.

În intervalul menţionat aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde  majoritatea regiunilor. Ploile vor fi mai însemnate cantitativ la început în jumătatea sudică a teritoriului, iar începând din a doua parte a zilei de marţi, 11 octombrie, mai ales în est, sud-est şi la munte. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi local 40…50 l/mp, cu precădere în Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei, precum şi în zonele montane.

Pe parcursul zilei de marţi, la munte precipitaţiile vor fi mixte, apoi vor predomina ninsorile, în special la altitudini mai mari şi mai ales în nordul Carpaţilor Orientali se va depune strat nou de zăpadă.

Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 55…65 km/h, îndeosebi în est şi la munte, iar pe crestele montane înalte va depăşi 70…80 km/h, viscolind ninsoarea.

În dimineaţa zilei de marţi, 11 octombrie, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj privind evoluţia şi intensitatea precipitaţiilor, cu deosebire din zona Moldovei şi a Carpaţilor Orientali şi Meridionali.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare