Pentru Secţia de Karate SKDUN a CSM Alexandria, aflată sub îndrumarea lui SENSEI CARACALEANU SORIN GABRIEL, anul 2023 a însemnat foarte multă muncă, ambiţie, emoţie şi provocări care s-au fructificat foarte frumos la final în rezultate de excepţie obţinute de către sportivii care se antrenează aici.
Încă de la începutul anului am fost foarte focusaţi pe idea că nu va fi deloc uşor, iar la fiecare competiţie dacă nu suntem “extrem “ de pregătiţi nu putem fi siguri de rezultate deoarece în SKDUN (SHOTOKAN KARATE-DO Of UNTIED NATIONS) la ora actuală nivelul este foarte ridicat la categoriile sportivilor avansaţi şi este în continuă creştere chiar la cei începători în comparaţie cu anii precedenţi, lucru care pentru noi, fiecare competiţie reprezintă o continuă provocare. Sportivii noştri sunt mereu prezenţi la antrenamente, din pasiunea pe care au cultivat-o de-a lungul timpului, iar cei mici îşi cauta modele în sportivii mai avansaţi. Există de asemenea o prietenie de grup între aceştia, se respectă şi ajută reciproc necondiţionat, lucru care nu poate duce decât la închegarea spiritului de echipă necesar pentru a câştiga.
Anul acesta competiţional a început cu participarea la CAMPIONATUL NANŢIONAL de KARATE SKDUN din perioada 04-05.03.2023, o competiţie care anual adună toate cluburile din România de pe această organizaţie fiind prezente astfel cele mai bune cluburi cu cei mai buni sportivi din ţară. Am participat cu succes cu un număr de 31 de sportivi care la final au adus un total de 41 medalii de aur, 19 de argint şi 20 de bronz.
Pe 31 martie-02 aprilie 2023, 12 sportivi de la noi au reprezentat ROMÂNIA la CUPA şi CAMPIONATUL EUROPEAN de KARATE SKDUN găzduit la Complexul Olimpic Sportiv Bella Italia EFA Village din LIGNANO SABBIADORO, ITALIA de unde s-au întors acasă cu un total de 29 de medalii dintre care 14 de aur, 10 de argint şi 5 de bronz.
În perioada 28-29 aprilie, la CUPA ROMÂNIEI, a doua competiţie internă de mare importanţă, sportivii CSM ALEXANDRIA au participat în numar de 32 şi s-a reuşit obţinerea a 40 de medalii de aur, 17 de argint şi 19 de bronz.
Ultima competiţie naţională din sezonul de primăvara a fost CUPA ORAŞULUI VOLUNTARI. La această competiţie s-a participat cu un lot de 31 de sportivi care la final au obţinut 31 de medalii de aur, 22 de argint şi 24 de bronz.
După acest prim sezon competiţional naţional greu, dar frumos, a urmat în premieră, participarea la CAMPIONATUL EUROPEAN SCOLAR ESSF reprezentând o frumoasă oportunitate pentru noi de a concura şi cu sportivi din celelalte federaţii mondiale. Fiind o competiţie de tip OPEN între mai multe organizaţii, categoriile au fost extrem de numeroase pănă chiar la 55 de sportivi pe o categorie. Sportivii CSM ALEXANDRIA au participat la această competiţie în numar de 8 iar la final au caştigat atât în probele individuale cât şi cele pe echipe, aducând un total de 26 de medalii dintre care 9 de aur, 9 de argint şi 8 de bronz, reprezentând astfel cu succes atât ROMÂNIA cât şi Unităţile de Învăţământ din Alexandria la care aceştia învaţă: ŞCOALA GIMNAZIALA “ŞTFEAN cel MARE”, ŞCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAI EMINESCU”, ŞCOALA GIMNAZIALĂ Nr. 7 precum şi COLEGIUL NAŢIONAL “ALEXANDRU IOAN CUZA”.
După primul sezon competiţional, sportivii noştri s-au bucurat de participarea la stagiul de vară organizat anual de către SKDUN, la Valea Şipotului, o locaţie superbă şi un prilej foarte bun de a se pregăti şi socializa alături de colegii acestora din ţara şi nu numai sub îndrumarea PREŞEDINTELUI FEDERAŢIEI MONDIALE DE KARATE SKDUN dar şi SELECŢIONERUL LOTULUI NAŢIONAL DE KARATE, SHIHAN AUREL PĂTRU şi SENSEI LUMINITA PĂTRU, ambii fiind două nume mari care au făcut şi continuă să facă istorie atât în Karateul românesc cât şi cel European şi Mondial de-a lungul timpului.
Sezonul competiţional de toamnă a început prin CUPA de TOAMNĂ de pe data de 09.09.2023, o competiţie naţională de tradiţie la noi în federaţie care anual adună pe tatami cele mai bune cluburi din ţară precum şi pe membrii Lotului Naţional de Karate. Am participat cu un numar de 36 de sportivi care la final au obţinut 33 de medalii de aur, 19 de argint şi 32 de bronz. Această competiţie pentru noi a reprezentat o foarte bună evaluare înainte de CUPA şi CAMPIONATUL MONDIAL de KARATE SKDUN.
În perioada 29.09-01.10.2023, 13 sportivi de la noi au reprezentat ROMÂNIA la CUPA şi CAMPIONATUL MONDIAL de KARATE SKDUN, competiţie găzduită la Sala Sporturilor „Tasos Kampouris Kanithou” din Chalkida, Grecia. Sportivii CSM ALEXANDRIA au obţinut un total de 42 de medalii dintre care 20 de aur, 11 de argint şi 11 de bronz.
Anul competiţional s-a încheiat cu cea mai importantă competiţie şi anume CAMPIONATUL NAŢIONAL DE KARATE SKDUN PE ECHIPE unde am fost prezenţi cu un număr de 35 de sportivi astfel la finalul competiţiei echipele formate din sportivii CSM ALEXANDRIA au obţinut 32 de rezultate: 12 echipe au obţinut medalia de aur şi titlul de Campioni Naţionali, 8 echipe au obţinut medalia de argint şi titlul de Vicecampioni Naţionali şi încă 12 echipe au obţinut locul al 3-lea şi medalia de bronz.
Mai jos doresc să îi felicit şi mentionez pe toţi sportivii care anul acesta, prin muncă şi sacrificii au adus rezultatele menţionate mai sus:
- ANDREI ALEXANDRU RĂDUCU
- ANDREI IOANA MARIA
- ALEXE ANDREI SEBASTIAN
- BADEA ALEXANDRU CRISTIAN ALBERT
- BUZICĂ AMELIA MARIA
- BOGDAN MATEI ALEXANDRU
- BOGDAN RAREŞ VIOREL
- CĂPLESCU ALEXANDRU NICOLAS
- CÎŢĂ ALEXANDRA MARIA
- CRĂCIUN DAVID GABRIEL
- DĂIANU LAURENŢIU
- DINA GABRIELA VICTORIA
- DINA SILVIU MATEI
- DURLĂ MIHNEA ŞTEFAN
- GĂVĂNESCU DENIS MIHAI
- GHIŢĂ REBECA-BIANCA
- GHIŢESCU MARIO ANDREI
- HAINAGIU TEODORA INGRID
- IVĂNOIU RAISA MARIA
- ION BOGDAN ALEXANDRU
- IONESCU RAUL IONUŢ
- MĂGEREANU MARIA MĂDĂLINA
- MANEA ANDREEA ALICE
- MATEI SARA ANA MARIA
- MAVRODINEANU MARIA ALEXIA
- MITRAN NICOLAS ALEXANDRU
- MUCHECI CORINA ANDREEA MARINELA
- NAZAT ALEXANDRA
- NECEA BIANCA MARIA
- NEDELEA KARINA ANDREEA
- RAŢ-DINCĂ DARIUS
- RĂUCEA MOCANU ALBERT DAVID
- RADU EDUARD MIHAI
- SFIRCĂ DAVID GABRIEL
- SIMIONESCU VLAD ANDREI
- SIRBU RAREŞ ALEXANDRU
- SITEAVU MATEI ŞTEFAN
- STAFIE EDUARD NICOLAS
- STOICA ROBERT ANDREAS
- TUDORACHE ALEXANDRU GABRIEL
- TUDORACHE ŞTEFAN EDUARD
- ZLĂTEANU ERICK GABRIEL
Secţia de Karate din cadrul CSM Alexandria a incheiat anul cu pregatirea şi susţinerea examenului de grad de către sportivii şi viitorii sportivi ai clubului, eveniment desfăşurat timp de 3 zile, în perioada 14, 15 şi 16.12. 2023, în vederea evaluării foarte corecte a cunoştinţelor tehnice şi tactice dobândite atât pe partea de Kihon, Kata dar şi Kumite.
La acest examen pe lângă colegii lor mai experimentaţi au mai promovat examenul de grad şi dintre cei mai noi membri: COMAN ALEXIA, GUŢĂ ANDREEA şi PETRE RAREŞ.
Indiferent de succese sau eşecuri trebuie să rămânem ancoraţi la realitate iar de la anul 2024 ne aşteptăm în primul rând la foarte multă muncă şi sperăm la rezultate frumoase în continuare, însă cum spunea şi Pierre de Coubertin, “Părintele Jocurilor Olimpice Moderne”:
“Ai invins? Continuă! Ai Pierdut? Continuă!”
La final dorim să adresăm calde mulţumiri CONSILIULUI LOCAL, PRIMĂRIEI ALEXANDRIA precum şi conducerii CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL ALEXANDRIA pentru susţinerea în activitatea Karateului SKDUN!
Mulţumiri şi părinţilor pentru susţinerea oferită sportivilor!
Sărbători Fericite tuturor şi La Mulţi Ani!