20.1 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

Alexandru Iliescu, reconfirmat președinte al liberalilor din Roșiorii de Vede

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Sâmbată, 1 aprilie, liberalii roșioreni și-au ales noua canducere. Pentru funcția de președinte au candidat Alexandru Iliescu și Jean Dina Covaci. Lucrările ședinței au fost conduse de către Raluca Fedeleș, din partea Biroului Politic Județean al PNL.

Prin votul celor 121 de reprezentanți cu drept de vot, s-a decis și un număr de 7 funcții de vicepreședinte. Dupa stabilirea datelor tehnice, au luat cuvântul cei doi candidați, care, în expunerile lor, au încercat să-i convingă pe alegători să le dea votul pentru următorii 4 ani.

Alexandru Iliescu a declarat că:” Dacă voi fi ales, îmi propun să recâștigam Primăria Roșiori, peste 4 ani!”

La rândul său, Jean Dina a precizat:” îmi doresc ca PNL sa devină forța politică principală din municipiul nostru și să nu mai fim niciodata la remorca PSD-ului”.

După declarații, s-a trecut la alegerea noului președinte. În urma procesului de vot, din cele 95 voturi valabil exprimate, Alexandru Iliescu a obținut 68 de voturi pentru, în timp ce contracandidatul său, Jean Dina Covaci, a avut 27 de voturi.

M. Amuza

 

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare