În câteva zeci de minute a plouat cât pentru o lună întreagă. Din cauza precipitațiilor abundente, sistemul de canalizare nu a mai făcut față. În majoritatea intersecțiilor din Alexandria doar cei curajoși s-au aventurat. Pe mai multe tronsoane de drum, poliţiştii au blocat circulaţia iar şoferii au făcut cale-ntoarsă, ocolind oraşul pentru a ajunge la destinaţie.
Mai multe curţi şi un magazin de construţii, situat strada Al Ghica, au fost inundate. Oamenii din zonă au fost obligaţi să înlăture capacele de la gurile de canal pentru ca apa să nu le intre şi mai mult în gospodărie. În tot acest timp, nici picior de angajat de la Apa Serv sau din serviciile aflate în subordinea primăriei Alexandria.
Şi în localitatea Nanov au fost ceva probleme din cauza cantităţii masive de precipitaţii. Sediul unei farmacii veterinare a fost inundat şi în mai multe gospodării apa a ajuns până aproape de casă.