Administrația Națională de Meteorologie a emis o ATENȚIONARE- COD GALBEN de precipitații în general moderate cantitativ – ninsori, apoi lapoviță și ploaie- valabilă din această seara, ora 22.00 și până mâine, la ora 10.00.
Potrivit mesajului, în mai multe județe din Oltenia, vestul, centrul și nordul Munteniei, inclusiv Teleorman, vor fi precipitații în general moderate cantitativ, la început mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar în dimineața zilei de luni, 19 noiembrie, treptat ninsorile se vor transforma în lapoviță și ploaie. Temporar vântul va avea unele intensificări cu viteze în general de 40…50 km/h.
O altă Avertizare METEO vizează Dobrogea, estul și nord-estul Munteniei, în intervalul: 19 noiembrie, ora 03 – 19 noiembrie, ora 18. În zonele respective, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 55…75 km/h. Vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, iar cantitățile de apă vor depăși local 30 l/mp.
Notă: Local și temporar, ninsori cu depunere de strat de zăpadă vor fi și în Transilvania.