10.6 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Ajutoare financiare pentru combaterea pestei porcine, în comunele Pietroşani, Suhaia şi Fântânele

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.


Două comune din judeţul Teleorman, Vităneşti şi Orbeasca, au primit câte 100.000 de lei fiecare pentru înlăturarea sau limitarea efectelor produse de fenomenele hidrometeorologice, de luna trecută. Decizia a fost adoptată în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean, iar banii provin din fondul de rezervă al instituţiei. Totodată, aleşii judeţeni au alocat suma de 37.000 de lei, ca sprijin pentru combaterea Peste Porcine Africane, pentru trei unităţi administrativ teritoriale. Primăria Pietroşani a primit 20.000 de lei, primăria Fântânele-10.000 de lei, iar primăria Suhaia, 7.000 de lei. În cele trei localităţi au apărut 9 focare de pestă porcină, iar sute de suine au fost sau urmează să fie ucise.

În şedinţa Consiliului Judeţean Teleorman, preşedintele Dănuţ Cristescu a dat asigurări că şi alte localităţi, în care a apărut focarul, vor primi sprijin financiar, o decizie în acest sens urmând a fi luată în viitoarea şedinţă.

În cadrul şedinţei de CJ, au mai fost adoptate hotărâri privind rectificarea bugetului propriu al judeţului Teleorman pe anul 2019 şi prelungirea programului judeţean de transport persoane, până în anul 2023.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

DANIEL BĂCANU-Primar Lisa. Cu o echipă de oameni bine instruiţi, comuna Lisa are viitorul asigurat

Daniel Băcanu, candidatul PNL pentru primăria Lisa, este unul dintre cei mai apreciaţi primari din judeţul Teleorman. Serios, onest...

Articole similare