11.9 C
Judeţul Teleorman
sâmbătă, octombrie 31, 2026

ADI Teleorman: Campanie de colectare a deşeurilor electrice, în cinci localităţi din judeţ

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

În perioada 16-20 august, campania de colectare a DEEE-urilor se desfăşoară în localităţile Suhaia, Nenciuleşti, Viisoara, Moşteni şi Măgura. Asociaţia de Dezvoltare Managementul Deşeurilor Teleorman, cu sprijinul administraţiilor publice locale, a distribuit materiale informative cu detalii despre campanie în toate cele cinci localităţi. În cazul în care cantitatea este mai mare de 5 kg, persoanele care predau deşeuri electrice pot câştiga o umbrelă.

Până acum, cu spijinul aparatului tehnic al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Managementul Deşeurilor Teleorman, la nivelul mai multor unităţi administrativ teritoriale din judeţ s-au desfăşurat campanii de conştientizare şi informare a populaţiei, privind selectarea la sursă pe cele trei fracţii: deşeuri reziduale, deşeuri reciclabile şi deşeuri biodegradabile. Campaniile, spun organizatorii, au fost primite cu interes de locuitorii comunelor respective. Practic, cetăţenii au fost instruiţi cu privire la conţinutul fiecărei fracţii de deşeuri colectată în recipiente separate. Totodată au fost înmânate grafice de colectare pe cele trei fracţii cu precizarea zilelor de colectare a fiecăreia.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Investiții, în opt localități din Teleorman, finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027

Opt proiecte finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, cu o valoare totală eligibilă de 100,47 milioane de lei, au...

Articole similare