La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii au continuat acţiunile pe raza judeţului Teleorman, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, fiind întocmite dosare penale şi aplicate sancţiuni contravenţionale pentru diverse abateri privind circulaţia pe drumurile publice.
În urma activităţilor preventive desfăşurate, pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 90 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 23 005 lei, au reţinut 15 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice şi au retras 1 certificat de înmatriculare. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
La data de 17 decembrie, a.c., ora 16.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Alexandria-Biroul Rutier au depistat un tânăr în vârstă de 26 de ani, din localitatea Lăceni, judeţul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în localitate, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de “ conducerea unui vehicul fără permis de conducere” , urmând a se propune soluţie legală prin Parchetul competent. La data de 17 decembrie, a.c., ora 17.15, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turnu Măgurele au depistat un bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în comuna Slobozia Mândra, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, urmând a se propune soluţie legală prin Parchetul competent.
La data de 17 decembrie, a.c., ora 18.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turnu Măgurele au depistat un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Lisa, judeţul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în comuna, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, urmând a se propune soluţie legală prin Parchetul competent.
La data de 18 decembrie, a.c., ora 12.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Alexandria au depistat un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Alexandria, judeţul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, urmând a se propune soluţie legală prin Parchetul competent.