Cinci cetățeni de naționalitate bulgară au decedat, azi noapte, într-un grav accident petrecut pe E70, în zona localității Drăgănești Vlașca, după ce vehiculul în care se aflau a intrat pe contrasens, lovind în plin un autotren. Alți trei pasageri din microbuzul înmatriculat în Bulgaria au fost transportați la Spitalul de Urgență din Alexandria pentru investigații medicale suplimentare. Victimele au între 20 și 50 de ani.
Potrivit IPJ Teleorman, la data de 05.07.2021, în jurul orei 02.00, polițiștii Serviciului Rutier Teleorman au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe DN 6, în afara localității Drăgănești-Vlașca, s-a produs un accident de circulație soldat cu victime omenești. Coliziunea s-a produs între o autoutilitară care tracta o platformă, autoutilitară în care se aflau opt persoane, și un autotren. În urma impactului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au suferit vătămări. Toate se aflau la momentul accidenrului în autoutilitară. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că, la momentul producerii accidentului, niciunul nu se afla sub influența alcoolului. Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și mecanismului producerii evenimentului rutier”.
„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, începând cu ora 02.10. La fața locului s-au deplasat imediat șase echipaje de pompieri, cu o autospecială de descarcerare grea, o mașină de stingere cu apă și spumă, trei ambulanțe SMURD și o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM), din cadrul SAJ Teleorman cinci echipaje medicale și mai multe echipaje de poliție”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Teleorman.