Un bărbat de 55 de ani, din municipiul Roşiorii de Vede, a murit pe loc, după ce a fost lovit de un autoturism, condus de un tânăr de 28 de ani . Tragicul eveniment a avut loc în comuna Scrioaştea, iar medicii sosiţi la faţa locului nu au facut altceva decât să constate decesul
Conform IPJ Teleorman, în timp ce un bărbat în vârstă de 28 ani din comuna Stejaru, judeţul Teleorman conducea un autoturism pe DJ 679 B, între localitățile Gresia și Scrioastea, a acroșat un biciclist care circula în aceeași direcție de mers, fără a fi echipat cu elemente reflectorizante. În urma accidentului a rezultat decesul biciclistului, un bărbat în vârstă de 55 ani din municipiul Roșiorii de Vede.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se propune soluție prin Parchet.





