20.1 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

Accident grav la Dobrotești! O femeie de 63 de ani va fi adusă la Spitalul din Alexandria

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Două persoane, pasageri ai unui autoturism, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident de circulație petrecut pe raza satului Merișani, comuna Dobrotești.

Potrivit ISU Teleorman, la fața locului s-au deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță, o autospecială cu apă și spumă și o echipă de descarcerare.

Din primele informații, conducătorul auto nu a adaptat viteza la condițiile de drum, tonsonul respectiv fiind unul pietruit, a părăsit partea carosabilă iar mașina s-a răsturnat. În autoturismul implicat în evenimentul rutier, se aflau patru persoane. Două dintre ele, este vorba de un bărbat de 64 și o femeie de 63 de ani au suferit un traumatism toracic, fiind necesară intervenția echipajelor medicale.

Conform sursei citate, femeia a rămas blocată în vehicul, iar pentru scoaterea ei a fost necesară intervenția echipei de descarcerare.

Ambele victime au fost transportate la Spitalul „Caritas” din Roșiorii de Vede. În urma investigațiilor medicale, s-a decis ca femeia să fie adusă la Spitalul Județean din Alexandria.

Polițiștii continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs accicentul rutier. În cauză, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare