La data de 16 noiembrie, a. c., ora 19:15, polițiștii au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de către un cetățean, cu privire la producerea unui accident feroviar.
Polițiștii din cadrul Biroului Transporturi Teleorman s-au deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă, victima fiind un bărbat în vârsta de 84 de ani, din localitatea Băbăița, județul Teleorman.
În urma cercetărilor efectuate, a reieșit faptul că persoana în cauză ar fi fost surprinsă și accidentată de o garnitură de tren la km 66 +200.
În urma impactului a rezultat decesul bărbatului, acesta fiind transportat la o unitate medicală în vederea efectuării necropsiei. În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt.