Marţi, 12 iunie 2017, la Școala Gimnaială „Zaharia Stancu” din Roșiorii de Vede, în cadrul proiectului „MOTIVAȚIE PRIN SCHIMBARE” finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ (2016-RO01-KA101-023679), s-a desfășurat simpozionul județean „Creativitatea în predare și instruire pentru un comportament școlar mai bun” și concursul de creație „Motivatie pentru învatare prin joc”.
Au fost prezenți 150 de participanți care și-au susținut lucrările, respectând tema propusă.
Simpozionul a fost deschis cu prezentarea proiectului, a scopului, și obiectivelor. Participantii la fluxuri au prezentat câte un material/model de bună practică însușite la cursul de formare.
Toate lucrările prezentate în cadrul simpozionului se vor regăsi în ghidul de bune practici „Motivație prin schimbare”, publicație ISSN.
În partea a doua a simpozionului au avut loc workshopuri în care au fost aplicate jocuri si metode dobândite la cursurile de formare-Bingo, reportajul (prezentarea unui filmuleț/ prezentare PPT a activităților realizate în timpul cursurilor desfășurate în Olanda, Malta sau Spania.
Concursul de creație desfășurat în cadrul simpozionului a avut două secțiuni – creație plastică și ateliere tehnico-aplicative. Lucrările participante au fost expuse spre jurizare. Din comisia de jurizare au făcut parte următoarele cadre didactice: prof. înv. primar Rădița Bucică, Adriana Desculțu, Mihaela Ilie, Ioana Popescu și prof. Stăvărache Gina.
Activitatea e astăzi a fost un real succes, oferind modele de bune practici în predare și învățare, valorificând astfel cunoștințele dobândite pe parcursul mobilităților realizate în cadrul proiectului „MOTIVAȚIE PRIN SCHIMBARE”.
Prof. înv. primar Rădița Bucică, Adriana Desculțu, Mihaela Ilie, Ioana Popescu






