20.1 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

25 octombrie-Ziua Armatei Române

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

La 25 octombrie, în fiecare an, sărbătorim Ziua Armatei Române. Acum 72 de ani, la 25 octombrie 1944, armata română a eliberat de sub ocupaţia germano-ungară ultima brazdă de pământ românesc din Ardeal, oraşul Carei.
Sărbătoarea din această zi însemnată este un omagiu adus eroilor neamului care s-au jertfit veacuri de-a rândul pentru că noi să avem România de astăzi.
Cu acest prilej cei îmbrăcaţi în haina militară evoca faptele de arme şi de vitejie ale înaintaşilor.
Pomenite în istorie localităţile Posada, Rovine, Podul Înalt, Războieni, Călugăreni, Plevna, Smârdan, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz sunt tot atâtea nume care leagă datele din calendar de cei ce poartă haina militară, soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri ai armatei noastre române.
După ce ţara a fost sfâşiată în urma Dictatului de la Viena, săturându-se de nedreptăţi, romanii au făcut ca de multe ori în istoria romanilor să fie depăşite neajunsurile, iar numărul redus al combatanţilor faţă de cel al inamicului străin să nu conteze.
Bătăliile purtate în toamna anului 1944 au fost destul de crâncene. După eliberarea oraşelor Satu Mare şi Carei, generalul Gheorghe Avrămescu, comandantul Armatei a IV- a romane, a adresat trupelor de sub comanda sa ordinul de zi nr. 302 din 29 octombrie 1944, unde printre altele menţiona: “La chemarea ţării pentru eliberarea Ardealului, răpit prin Dictatul de la Viena, aţi răspuns cu însufleţire şi credinţa în izbânda poporului român. Tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ae patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi înscris în cartea de aur a poporului român.”
Eliberarea teritoriului naţional a însemnat lupta a 525.700 militari romani, din care 58.330 au fost ucişi pe câmpul de luptă, răniţi sau daţi dispăruţi.
În cooperare cu trupele din coaliţia Naţiunilor Unite prin acţiunile desfăşurate au fost eliberate multe localităţi şi o suprafaţă de 200.000 kilometri pătraţi, iar pierderile provocate inamicului au fost de aproximativ 83.000 de oameni.
Forţând cursul mijlociu al Mureşului, în zona Oarbă de Mureş-Sangeorgiu-Iernut, trupele romane au plătit victoria cu preţul vieţii multor ostaşi.
Printr-o luptă înverşunată a fost blocată ofensiva inamicului în defileele Crişului şi Maramureşului, în zona Salonta-Oradea, precum şi în zona Orsova-Reşita-Timişoara.
Jertfa ostaşilor romani nu a fost zadarnică. Inamicul a fost nevoit să părăsească, rând pe rând, marile oraşe din Transilvania: Târgu Mureş (28 sept), Odorhei, Reghin şi Cluj (11 octombrie), Timişoara, Arad şi Oradea (12 octombrie), Satul Mare şi Carei (25 octombrie).
Continuând să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, armata romană, alături de trupele aliate, a contribuit, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 mai 1945, ce-a marcat sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.

Leon Armeanca

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare