9.9 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

Sporting Roşiori a sunat „adunarea”

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Echipa de fotbal din Liga a III-a, Sporting Roşiorii de Vede, s-a reunit ieri, 18 iulie, în vederea preparării noului sezon competiţional. La nivelul lotului, certitudini sunt doar revenirile lui Sitaru de la Alexandria, respectiv Urâtu de la Buzescu. Conform celor declarate de antrenorul Cristi Negru, ”vor veni la teste patru juniori, deoarece echipa trebuie să răspundă şi exigenţelor regulamentare privind folosirea în teren a unor fotbalişti tineri. Mai există tratative cu alţi fotbalişti care să acopere posturile-cheie din echipă, însă până când aceştia nu semnează înţelegeri valabile cu Sporting, numele lor nu poate fi făcut public”.

Sporting Roşiori are programat şi un prim meci amical, sâmbătă 23 iulie, acasă cu Unirea Brânceni. Ora preconizată de start este 10.00, pentru această verificare, în funcţie de cum poate ajunge la stadion şi formaţia oaspete. Obiectivul declarat pentru noul sezon al Sportingului este o clasare între locurile 4-8, dar şi promovarea unor fotbalişti tineri, ori a juniorilor din propria pepinieră.

C. Burdea

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare