10.4 C
Judeţul Teleorman
duminică, noiembrie 1, 2026

Bază sportivă TIP 1, în oraşul Videle. Amplasamentul a fost predat Companiei Naţionale de Investiţii

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

16 obiective de investiţii vor fi realizate de Compania Naţională de Investiţii, prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social, în urma predării amplasamentelor, de autorităţile publice locale către CNI, în vederea începerii execuţiei lucrărilor. În luna februarie, Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ştefan, a semnat Ordinul privind completarea listei obiectivelor de investiţii care vor fi realizeate pe baza proiectului ”Construcţii de baze sportive-proiect tip 1” din Subprogramul ”Complexuri sportive” din cadrul Programului naţional de construcţii de interes public sau social. Printre proiectele aprobate se numără şi bază sportivă TIP 1, situată pe strada Stadionului, nr. 6 din oraşul Videle.

Practic, este vorba de construirea unei baze sportive cu următoarele funcţiuni: teren sportiv fotbal 105m/68m cu nocturnă şi tribune pentru 500 de spectatori, teren sport mic 20m/40m pentru minifotbal, handbal, baschet, clădire pentru vestiare şi administrativă, parcare pentru autovehicule şi autocar.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Investiții, în opt localități din Teleorman, finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027

Opt proiecte finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, cu o valoare totală eligibilă de 100,47 milioane de lei, au...

Articole similare