8.7 C
Judeţul Teleorman
luni, noiembrie 2, 2026

Accident pe trecerea de pietoni, în Alexandria. Minorul, în vârstă de 13 ani, a fost transportat la Spital

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Luni, 29 iunie, în jurul orei 19.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Dunării din municipiul Alexandria, zona I.A.I.C.A., s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti.

Din primele cercetări a reieşit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 28 de ani din localitate conducea un autoturism pe strada Dunării, din direcţie strada Muncii către comuna Poroschia, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii, în alergare uşoară, prin loc semnalizat şi marcat corespunzător, acroşându-l cu partea din faţă a autoturismului. Pietonul, un minor în vârstă de 13 ani din localitate, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat faptul că, la momentul producerii evenimentului rutier, şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fioe propusă soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Investiții, în opt localități din Teleorman, finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027

Opt proiecte finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, cu o valoare totală eligibilă de 100,47 milioane de lei, au...

Articole similare