Președintele Consiliului Județean Teleorman, domnul Cristescu Ionel Dănuț va semna joi, 24 octombrie a.c., la ora 12,00, la Spitalul Județean de Urgență din Alexandria, contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții „Dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Alexandria”.
La ceremonia de semnare a contractului, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va semna domnul Gâdea Adrian, secretar de stat în cadrul MDRAP.
Proiectul „Dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Alexandria” face parte dintr-un portofoliu de proiecte pentru modernizarea spitalului județean și are ca obiectiv general creșterea accesibilității serviciilor de sănătate în regim ambulatoriu pentru cetățenii județului Teleorman, prin dezvoltarea capacității de diagnosticare și tratament, în cadrul cabinetelor ambulatoriului integrat al spitalului.
Finanțarea proiectului este asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 „Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale”, Prioritatea de investiții 8.1, Obiectivul specific 8.1, Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate.
Prin acest proiect vor fi dotate cu echipamente medicale performante 6 cabinete din structura Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Alexandria.
Pentru realizarea scopului acestui proiect, respectiv consolidarea serviciilor medicale în ambulatoriul spitalului, contribuția locală va fi de 2%, contribuția publică națională la finanțarea acordată va fi de 28%, iar contribuția comunitară va fi de 70%.
Valoarea totală a proiectului este de 3.791.903,62 lei.
După semnarea contractului, împreună cu managerul Spitalului județean de Urgență Alexandria, dr. Dobre Alexandru, vor fi vizitate amplasamentele pentru noile echipamente medicale de imagistică performante achiziționate pentru Spitalul județean de Urgență Alexandria, un Computer Tomograf, un aparat de Rezonanță Magnetică (RMN) .
Dotarea spitalelor cu mai multe aparate medicale de înaltă tehnologie este posibilă datorită interesului constant menținut de Consiliul Județean Teleorman, care recunoaște printre prioritățile sale sănătatea, alături de infrastructură și educație.
În Teleorman, prin dotarea Spitalului Județean de Urgență din Alexandria cu noile echipamente de imagistică, la care se va adăuga și dotarea ambulatoriului integrat, vor fi asigurate condiții optime actului medical și pentru asigurarea accesului cetățenilor la servicii de sănătate de bună calitate la ei în județ, în scopul tratării cetățeanului cât mai aproape de casă.





