CSM Alexandria s-a impus lejer acasă în faţa echipei CSM Ploieşti, cu 40-29 (20-14), meciul făcând parte din etapa a 24-a a Diviziei A de handbal masculin. Gazdele, care porneau favorite, au avut un start oarecum relaxat, ceea ce a generat echilibrul, dar de la 8-8 s-au desprins treptat şi au luat un avantaj consistent la finalul primei reprize. În partea a doua scorul a avut o evoluţie care a dus la dublarea superiorităţii alexăndrenilor. Confruntarea cu o grupare mai tânără nu a fost una de vacanţă, dovadă fiind cele 11 lovituri de la şapte metri şi eliminările (şapte) din ambele tabere.
În urma acestui nou succes, CSM Alexandria se menţine lider autoritar cu 55 de puncte din 21 de partide. Că echipa are un parcurs excelent în ediţia 2018-2019 este atestat de numărul victoriilor – 18 şi golaverajul (733-495). În etapa următoare, intermediară, teleormănenii stau, iar apoi (6 aprilie) se vor deplasa la Medgidia pentru derby-ul cu CS. Însă indiferent de rezultatul de acolo, în faza semifinală a campionatului sunt deja calificate formaţiile CSM Alexandria şi CS Medgidia, ”satelitul” AHC Dobrogea Sud Constanţa II neavând dreptul la promovare.
ŞTEFAN STAN





