Meci fără istoric disputat într-o frumoasă duminică de noiembrie pe stadionul municipal din Alexandria, în etapa a VIII-a a Ligii I de fotbal feminin. Echipa locală Universitatea a surclasat pe Real Craiova cu 7-0 (3-0), la capătul unei partide pe care a dominat-o cu autoritate. Practic, s-a jucat la o singură poartă, cea a oaspetelor. În faţa unui adversar modest, fetele de la Universitatea au evoluat relaxat, construind inteligent atacuri combinative, finalizate cu goluri frumoase. În dreptul doljencelor am reţinut doar în prima repriză o lovitură liberă din apropierea careului de 16 metri al alexăndrencelor, executată slab în zid. Ceea ce a generat un scurt dialog spumos între vocalul antrenor de la Real („o singură dată ajungem acolo şi ne batem joc”) şi căpitanul din teren al echipei („intră bă tu şi bate…”).
De remarcat că un asemenea rezultat de maidan, întâlnit des în fotbalul feminin, este şi scorul acestei etape. De fapt, reprezintă a doua ispravă de acest fel a Universităţii în Liga I, în etapa a IV-a învingând tot cu 7-0 pe Fortuna Becicherecu Mare.
După opt etape echipa din reşedinţa judeţului Teleorman ocupă în clasament un merituos loc patru, cu 11 puncte şi golaverajul 20-8. Bilanţul jocurilor ei în primul eşalon fotbalistic feminin este alcătuit din două victorii categorice, cinci egaluri şi o singură înfrângere în faţa supercampioanelor din Cluj-Napoca, Olimpia 1 UT fiind lider autoritar şi în această ediţie de campionat, cu maximum de puncte – 24. În etapa viitoare, ultima din tur, nou-promovata în Liga I, Universitatea Alexandria, va avea o misiune dificilă în deplasarea de la Timişoara, cu gruparea CFR 1933, care se află în clasamentul la zi pe locul doi cu 15 puncte, dar şi cu un joc mai puţin disputat.
ŞTEFAN STAN





