16.4 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

15 locuinţe, construite prin ANL, vor fi predate tinerilor din Videle. 795 de unităţi locative, de la începutul programului, în cele cinci oraşe din judeţ

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepţionat, la sfârşitul săptămânii trecute, în oraşul Videle, 15 locuinţe destinate închirierii pentru tinerii specialişti din domeniul sănătăţii şi învăţământ. Locuinţele (1 garsonieră, 5 apartamente cu 2 camere şi 9 apartamente cu 3 camere) au fost construite în amplasamentul din Şoseaua Giurgiului nr.44, bl. C9, sc. F, pe un regim de înălţime St+P+4E (subsol tehnic+parter+4 etaje), valoarea obiectivului de investiţie fiind de 3.770.814,42 lei (inclusiv TVA). Până în prezent, în judeţul Teleorman, ANL a finalizat, în cadrul programului de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, 795 de unităţi locative în localităţile:

  • Turnu Măgurele (220 de unităţi locative);
  • Alexandria (336 unităţi locative);
  • Roşiorii de Vede (198 de unităţi locative);
  • Zimnicea (11 unităţi locative);
  • Videle (30 de unităţi locative).

Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenţiei de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare