11.9 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

1 APRILIE 2017. ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PĂSĂRILOR

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Ziua Internaţională a Păsărilor este, anual, marcată în cadrul programului UNESCO “Omul şi bisofera”, neîntâmplator fiind celebrată în Aprilie. La 1 aprilie 1906 a fost semnată Convenţia Internaţională pentru Protecţia Păsărilor, unul din primele documente ecologice.

Ziua  Internaţională a Păsărilor nu semnifică doar celebrarea semnării Convenţiei, ci şi perioada de migrare a păsărilor. Plecarea şi sosirea păsărilor migratoare reprezintă evenimente importante, care marchează trecerea de la anotimpul călduros la cel friguros şi invers.

În România, această sărbătoare îşi are originea în perioada dintre cele două războaie mondiale, fiind sărbătorită, mai ales, în şcoli. Elevii instalau în acea zi sau în duminica apropiată cuiburile artificiale pe care le construiseră pentru păsări în timpul iernii. Această tradiţie a fost reânviată în 1993 de Societatea Ornitologică Română, care a depus eforturi pentru a stimula profesorii de biologie să readucă în actualitate această zi tradițională a păsărilor.

A proteja păsările înseamnă a păstra nealterate caracteristicile mediului într-o formă cât mai apropiată de cea naturală, prin : reducerea sau eliminarea poluării aerului, a solului şi a apei, diminuarea cantităţii de pesticide folosite în agricultură şi silvicultură, refacerea unor habitate ( păduri, pajişti, mlaştini).

Activităţile ecologice desfăşurate urmăresc creşterea gradului de conştientizare a gestionării durabile a resurselor noastre natural, demonstrând că pasărea este crucială pentru viitorul omenirii. Există nenumărate căi prin care, de-a lungul timpului, păşările ajută umanitatea: ele sunt sanitari ai pădurilor, împrăştie seminţele, fertilizează solul, oxigenează aerul, sunt atracţii turistice sprijinind economia. Astfel în ţara noastră Delta Dunării este cea mai întinsă rezervaţie care adăposteşte 218 specii din cele 350 existente în Romănia, iar în judeţul Teleorman au fost declarate arii naturale protejate  pentru protecţia păsărilor (SPA): Balta Suhaia, Confluenţă Olt-Dunăre, Vităneşti-Răsmireşti, Valea Câlniştei, Vedea-Dunăre, Valea Oltului Inferior.

Pentru a valorifica înţelept beneficiile relaţiei dintre oameni şi  păsări, trebuie să fim conştienţi de modul în care acţiunile noastre pot afecta aceşti prieteni credincioşi. Sunt nenumărate căile prin care, de-a lungul timpului, păsările servesc umanitate, iar acest lucru trebuie să continue.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

DANIEL BĂCANU-Primar Lisa. Cu o echipă de oameni bine instruiţi, comuna Lisa are viitorul asigurat

Daniel Băcanu, candidatul PNL pentru primăria Lisa, este unul dintre cei mai apreciaţi primari din judeţul Teleorman. Serios, onest...

Articole similare