11.9 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Incendiile de vegetație uscată în atenția pompierilor

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.


Atragem atenția cetățenilor, proprietari de terenuri agricole, că în această perioadă pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman efectuează zilnic patrulări cu reprezentanții poliției în zonele în care au fost observate ori anunțate incendii de vegetație uscată, iar cei care vor fi găsiți vinovați de nerespectarea legii, vor fi aspru sancționați.

Le reamintim celor care dețin terenuri agricole faptul că, în cazul în care inspectorii de prevenire din cadrul unității noastre constată la fața locului că pe timpul campaniei agricole de recoltare nu s-au respectat normele specifice de apărare împotriva incendiilor prin delimitarea parcelelor de drumuri, păduri, căi ferate, instalații de transport gaze naturale/energie electrică, culturi agricole, gospodării ori alte vecinătăți, prin realizarea de fâșii aratei, precum și dacă se constată folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor agricole prin ardere, pot fi sancționați conform Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu amendă de la 5001 la 10000 lei, iar în conformitate cu prevederile HGR nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire a incendiilor, cu amendă între 1000 și 2500 lei.

În conformitate cu protocolul de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, încheiat între Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Garda Naţională de Mediu, acțiunile de control la nivelul județului nostru se vor intensifica, scopul fiind descurajarea acestor practici de eliberare a terenurilor de vegetația uscată prin folosirea focului deschis.

În cazul incendiilor, coordonatele suprafețelor agricole afectate sunt înaintate de către pompieri către APIA și GNM pentru sancționarea celor vinovați, conform prevederilor legale. Din punct de vedere legislativ, informăm proprietarii de terenuri agricole că incendierea vegetației uscate este interzisă, acest lucru putând fi sancționat atât de pompieri, cât și de reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură sau Garzii Naționale de Mediu.

Rugăm cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate și să ia toate măsurile necesare în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol culturile din imediata vecinătate, locuințele oamenilor dar şi vieţile cetăţenilor, participanţi la trafic, pe drumurile naţionale şi judeţene aflate în apropierea lor.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

DANIEL BĂCANU-Primar Lisa. Cu o echipă de oameni bine instruiţi, comuna Lisa are viitorul asigurat

Daniel Băcanu, candidatul PNL pentru primăria Lisa, este unul dintre cei mai apreciaţi primari din judeţul Teleorman. Serios, onest...

Articole similare