19.2 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Bratcoveanu Maria, fost director economic la Spitalul “Caritas”, scapă de puşcărie. Magistraţii au decis rejudecarea cauzei

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.


Bratcoveanu Maria, fost director economic la Spitalul Caritas din Roșiorii de Vede, a scăpat de condamnarea la 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata Bratcoveanu Maria cu privire la sentinţa penală nr. 32/12.03.2019 pronunţată de Tribunalul Teleorman.

“Desfiinţează în totalitate sentinţa penală apelată şi încheierea de disjungere, din data de 12.02.2019. Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Teleorman, pentru soluţionare împreună cu dosarul nr. 207/87/2019 ce îl vizează pe inculpatul Alexe T. Lucian”, se arată în soluţia instanţei.

În luna martie a.c., Tribunalul Teleorman a condamnat-o la 3 ani de închisoare şi interzicera unor drepturi. Totodată, a încetat procesul penal faţă de inculpata Bratcoveanu Maria pentru infracţiunile de fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, constatându-se intervenită prescripţia specială prevăzută şi a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Municipal Caritas, aceasta fiind obligată să plătească despăgubiri în suma de 259.013 lei.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: Inculpata Bratcoveanu Maria, în calitate de director economic al Spitalului Caritas din municipiul Roșiorii de Vede, în perioada 2007-2009, beneficiind de ajutorul managerului unității medicale, a efectuat achiziții de materiale sanitare, încălcând dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, la prețuri supraevaluate și fără încheierea unor contracte anterior livrării bunurilor.

Ulterior, pentru a ascunde faptul că achizițiile de bunuri au fost efectuate în mod nelegal, inculpata Bratcoveanu Maria a întocmit în fals contractele de achiziție bunuri și referatele aferente, acestea din urmă fiind semnate și de inculpatul Alexe Lucian.

Prin aceste demersuri, inculpații au cauzat unității spitalicești un prejudiciu în valoare de 259.013 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea care a furnizat produsele respective.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare