14 C
Judeţul Teleorman
miercuri, octombrie 14, 2026
Acasă Blog Pagina 74

PNL vine cu soluţii concrete pentru dezvoltarea judeţului Teleorman

0

CMF: 11240002

PNL vine cu soluţii concrete pentru dezvoltarea judeţelor Teleorman şi Giurgiu şi susţine crearea unui program de Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) Giurgiu-Teleorman.
Destinat dezvoltării economice şi sociale a celor două judeţe, programul reprezintă o soluţie concretă pentru a rezolva probleme precum depopularea, salariile mici şi rata mare a şomajului, a declarat preşedintele PNL, Daniel Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă la care au mai luat parte candidaţii PNL la alegerile parlamentare, Costel Barbu, Mugur Cozmanciuc şi Doru Ducan, precum şi preşedintele CJ Giurgiu, Toma Petcu.
„Judeţul Teleorman este un judeţ care a rămas mult în urmă. Este un judeţ cu probleme: ne-au plecat tinerii, avem un grad mare de depopulare, avem cele mai mici salarii din ţară, avem o rată mare a şomajului. Am constatat, şi de asta este aici domnul Toma Petcu, că avem probleme pe care le putem rezolva împreuna, precum şi soluţii comune pe care le putem pune pe masa.
Am discutat cu dl. Toma Petcu despre un instrument financiar care a fost folosit în mai multe zone, cel mai mare a fost ITI Delta Dunării, unde în perioada 2014 – 2020 s-a alocat o sumă de peste 1 miliard de euro pentru a rezolva problemele pe care le avea acea microregiune.
Asta încercăm să facem şi aici, să punem împreună toate fondurile europene pe care le avem la dispoziţie prin programele naţionale, să aducem o sumă în aceste doua judeţe care să fie la dispoziţia autorităţilor locale. Cele doua consilii judeţene ar trebui să facă un parteneriat, iar suma pe care reuşim să o luam de la fiecare program operaţional în parte va rămâne în judeţul nostru pentru a rezolva problemele identificate”, a declarat preşedintele PNL Teleorman, Daniel Constantin.
La rândul său, preşedintele CJ Giurgiu, Toma Petcu, a menţionat necesitatea utilizării fondurilor pentru a sprijini dezvoltarea economică şi a mediului de afaceri.
„Avem nevoie să ţintim mai bine finanţările, indiferent că vorbim de fonduri structurale, de fonduri de coeziune sau de PNRR. Pe zona de dezvoltare economică trebuie să ne aplecam foarte mult, pentru că acea depopulare care se întâmplă în Teleorman s-a întâmplat şi în Giurgiu. Pentru a ne convinge locuitorii să rămână în judeţ, să rămână în localităţi şi unii dintre ei să se întoarcă, trebuie să cream în primul rând dezvoltare economica, perspectiva unor dezvoltări de afaceri. Ce este iarăşi foarte important, sa avem servicii publice de calitate.
De asemenea, este foarte important să mergem în direcţia dezvoltării reţelelor de gaze. Pentru că bunăstarea înseamnă servicii de furnizare de apa, electricitate şi gaze. De asemenea, putem să avem proiecte importante pentru amenajarea Dunării pentru turism, potenţialul comun de exploatat este unul destul de mare.
La nivelul PNL, avem susţinerea necesară pentru a crea acest ITI în judeţele Giurgiu si Teleorman. Eu voi pune mare accent pe partea de dezvoltare economica, pentru ca sprijinirea mediului de afaceri este un lucru de care avem nevoie”, a declarat preşedintele CJ Giurgiu, Toma Petcu.

Siguranța cetățenilor, obiectivul prioritar al pompierilor teleormăneni

0

În ultimele 48 de ore, la nivel județean, pompierii militari teleormăneni au acționat în ajutorul cetățenilor aflați în dificultate la 34 de evenimente care le puteau pune în pericol viața sau bunurile materiale, astfel:

–  29 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
– 2 incendii, dintre care unul izbucnit la o locuință din localitatea Segarcea Deal și unul la un transformator electric din Păuleasca;
– o misiune pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, la un eveniment rutier cu un autoturism intrat într-un gard, în municipiul Roșiorii de Vede, fără victime;
– o intervenție în sprijinul personalului medical al SAJ Teleorman, pentru preluarea unei persoane cu probleme de sănătate și transportarea acesteia la spital;
– o misiune pentru deblocarea unei uși de acces în locuință, pentru a facilita intervenția echipajelor medicale.

Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, inspectorii de prevenire ai unității noastre și-au continuat activitatea pe raza localităților Alexandria, Roșiorii de Vede și Videle, efectuând 18 controale de specialitate în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor.
Colegii noștri au fost prezenți în unitățile de învățământ, unitățile de cultură și în locațiile unde se vor amenaja secții de votare pentru a se asigura că sunt respectate măsurile privind prevenirea și stingerea incendiilor, respectiv dotarea cu stingătoare a clădirilor, menținerea liberă a căilor de acces și evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, funcționarea la parametrii optimi a hidranților exteriori și interiori, accesul autospecialelor de stingere în zona clădirilor, funcționarea instalațiilor de detecție, semnalizare și avertizare în caz de incendiu din interiorul clădirilor și deținerea autorizației de securitate la incendiu.
Personalului administrativ și angajaților le-au fost prezentate deficiențele găsite, unele dintre ele fiind înlăturate operativ pe timpul controalelor, însă au fost aplicate și 31 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 22500 de lei.

Neregulile sancționate cu amendă au fost:

– cu 20000 de lei, o instituție de învățământ universitar din municipiul Alexandria, pentru neobținerea autorizației de securitate la incendiu pentru una dintre construcții;
– cu 2500 de lei, UAT Videle pentru nefuncționarea hidranților interiori din cadrul Casei de Cultură.

Precizăm faptul că activitatea pompierilor se derulează în sprijinul cetățenilor, iar obiectivele prioritare ale instituției noastre sunt orientate spre eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Preîntâmpinarea evenimentelor nedorite rămâne dezideratul comun ce poate fi realizat prin dezvoltarea culturii de securitate și responsabilizarea fiecăruia dintre noi.

 

Ce preferați? SEZONUL „COȘURILOR DE FUM” sau SEZONUL DE IARNĂ cu sărbătorile specifice?

Norocul a făcut ca incendiul izbucnit ieri, în jurul orei 14.00, la nivelul acoperișului unei locuințe, să fie observat la timp de proprietar, acesta solicitând urgent ajutorul pompierilor militari din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele.
Ajunși la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, salvatorii noștri au constatat că focul se manifesta mocnit, cu degajare de fum la nivelul acoperișului și posibilitate de extindere la întregul imobil. Incendiul a fost stins rapid, în doar câteva minute, în limitele găsite, fiind distruse doar grinzile din lemn de lângă coșul de fum. Din primele verificări efectuate, a reieșit că focul s-a produs din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materialele ușor combustibile din podul locuinței.
Cu toate că acest eveniment nu a fost unul dificil de gestionat din partea pompierilor, dorim să subliniem câteva aspecte, astfel încât cetățenii să înțeleagă importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor specifice sezonului rece.
Situația întâlnită ieri a fost una fericită spunem noi, deoarece majoritatea evenimentelor de acest gen se produc noaptea, târziu, când oamenii dorm liniștiți, fără să bănuiască că în podul casei a izbucnit un incendiu, iar viața lor este pusă în pericol. Din păcate, în ultimii ani, am asistat la o creștere alarmantă a numărului de incendii cauzate de coșurile de fum necorespunzătoare, mai ales în timpul sezonului rece. Într-o perioadă în care majoritatea locuințelor sunt încălzite prin sobe, neglijența sau lipsa de cunoștințe în ceea ce privește întreținerea coșurilor de fum și a instalațiilor de încălzire reprezintă un pericol constant.
Deseori, aceste incendii sunt descoperite târziu, iar intervenția pompierilor devine aproape imposibilă, lăsându-i pe proprietari fără acoperiș deasupra capului în plină iarnă și, uneori, punând în pericol vieți omenești. Pericolul este cu atât mai mare noaptea, când oamenii sunt luați prin surprindere, iar fumul dens și monoxidul de carbon îi pot adormi sau chiar sufoca înainte de a realiza că li s-a întâmplat ceva rău.
Este foarte important să înțelegem că focul nu alege momentul potrivit pentru noi, el izbucnește când condițiile sunt prielnice și când i se permite. De aceea, pentru a reduce riscul unui astfel de eveniment, este necesar ca fiecare proprietar al unei locuințe să respecte câteva măsuri esențiale de prevenire:

– verificarea și curățarea periodică a coșurilor de fum – este recomandat ca acestea să fie curățate de minimum două ori pe an, în special înainte de sezonul rece, pentru a înlătura funinginea și alte depuneri inflamabile;

– verificarea instalațiilor de încălzire – fie că este vorba de sobe pe lemne, centrale termice sau șeminee, toate instalațiile de încălzire trebuie să fie verificate de specialiști autorizați. Utilizarea unor echipamente defecte poate duce la acumularea de gaze inflamabile sau chiar la explozii;

– amplasarea coșurilor de fum la distanță de materialele combustibile – dacă structura acoperișului include materiale ușor inflamabile, este esențial ca acestea să fie la o distanță sigură de coșul de fum sau să fie protejate prin izolație termică adecvată. Aceasta ajută la prevenirea contactului accidental între sursa de căldură și materialele inflamabile;

– instalarea detectoarelor de fum și de monoxid de carbon – aceste dispozitive pot salva vieți! În cazul unui incendiu sau al acumulării de monoxid de carbon, detectoarele declanșează o alarmă, avertizând locatarii chiar și în timpul nopții. Această măsură simplă poate face diferența între viață și moarte;

– educarea și responsabilizarea întregii familii – nu doar adulții trebuie să fie conștienți de măsurile de prevenire a incendiilor, ci și copiii. Este important ca fiecare membru al familiei să știe cum să reacționeze în caz de incendiu, să cunoască modul și căile de evacuare și să fie capabil să alerteze autoritățile pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Sezonul rece vine cu frumusețea sărbătorilor de iarnă și atmosfera de familie, dar și cu provocările sale specifice, mai ales în ceea ce privește siguranța locuinței. Ne dorim ca toți cetățenii să se bucure de un sezon al sărbătorilor fără griji și să fie protejați de pericolele pe care un incendiu necontrolat le poate aduce.

Asigurați-vă că sezonul de iarnă rămâne unul de bucurie și liniște, iar locuința dumneavoastră un loc sigur, ferit de pericole!

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Lista contribuabililor bun – platnici a fost publicată pe portalul ANAF

0

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman informează că A.N.A.F. a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care, la finele trimestrului III 2024, nu mai înregistrau obligații fiscale restante.

Condițiile legale necesar a fi îndeplinite în acest scop:

a) toate declarațiile fiscale sunt depuse, pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal;

b) au fost achitate la scadență/termenul de plată prevăzut de lege, obligațiile fiscale principale și accesorii, în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei;

c) agenții economici nu înregistrează obligații bugetare restante la data întocmirii listei.

Din categoria celor cuprinși în listă fac parte și contribuabilii care se încadrează în situațiile prevăzute la art. 157 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală, inclusiv cei care beneficiază de înlesniri la plată acordate potrivit legii, care se află în derulare.

Astfel, la nivelul județului Teleorman, figurează pe această lista 4.644 agenți economici care au îndeplinit până la data de 30 septembrie 2024, cumulativ, condițiile care au stat la baza întocmirii acestei liste.

Raportat pe fiecare subunitate teritoriala, situația se prezintă astfel:

–   202 de contribuabili mijlocii administrați de Activitatea de Colectare Contribuabili Mijlocii;
– 2.131 de contribuabili administrați de Structura de Colectare (Alexandria);
–    672 de contribuabili administrați de Unitatea Fiscală Municipală Turnu Măgurele;
–    792 de contribuabili administrați de Unitatea Fiscală Municipală Roșiori de Verde;
–   384 de contribuabili administrați de Unitatea Fiscală Orășenească Zimnicea;
–   463 de contribuabili administrați de Unitatea Fiscală Orășenească Videle.

Lista contribuabililor bun – platnici poate fi vizualizată accesând următorul link: https://www.anaf.ro/restante/listaalba.xhtml .

 Baza legală: Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.923 din 1 noiembrie 2022 privind procedura de publicare a listei contribuabililor care nu înregistrează obligații restante.

Mădălin George Borș, candidatul PSD Teleorman pentru Camera Deputaților: „Reindustrializarea – locuri de muncă sigure, bine plătite, dar și stabilitate economică”

0

CMF 11240017

Teleormanul are potențialul de a deveni un județ puternic și prosper, unde fiecare cetățean, indiferent de localitatea în care trăiește, are șansa la un viitor mai bun, un județ în care producția internă să răspundă nevoilor noastre și în care, locurile de muncă sunt sigure și bine remunerate. Mădălin Borș, candidatul PSD Teleorman pentru Camera Deputaților își asumă cu tărie acest obiectiv esențial pentru dezvoltarea județului nostru: reindustrializarea Teleormanului.
Reindustrializarea Teleormanului face parte din proiectul de reindustrializare a României, în cadrul Programului de Guvernare PSD 2025-2028. “Nu este un proiect fantezist. Nu este un proiect electoral. Este un program pentru nevoile imediate ale țării și, implicit ale județului nostru. Aceasta nu este doar o promisiune de campanie, ci o viziune despre un viitor mai bun, pe care putem să-l construim împreună.“, afirmă Mădălin Borș.

Planul de Reindustrializare: Oportunități pentru Teleorman și pentru întreaga Românie

Reindustrializarea este cheia pentru viitorul fiecărui român, iar județul Teleorman are un rol esențial în această schimbare. Mădălin Borș știe că județul nostru poate deveni un centru de dezvoltare economică, creând locuri de muncă stabile și susținând industria locală. Planul de reindustrializare, axat pe conceptul de „Patriotism Economic” si bazat pe „Productivism”, este gândit pentru a răspunde atât nevoilor imediate ale țării, cât și celor de dezvoltare pe termen lung.

Pilonii principali ai planului de reindustrializare în Teleorman includ:

  • ⁠Construirea autostrăzii care va lega Alexandria de București și îmbunătățirea infrastructurii rutiere județene. Aceste investiții în infrastructură nu doar că vor îmbunătăți traficul, ci vor stimula și economia locală, în special prin atragerea de noi investiții în Teleorman. Urmăm exemplul, de succes, al județelor din vestul țării, care după realizarea proiectelor de infrastructura mare – în special cea rutieră, au cunoscut o creștere exponențială a economiei locale
  • ⁠Susținerea industriilor tradiționale din județul Teleorman – Teleormanul a fost și este o zonă cu potențial agricol și industrial. Prin alocarea de bani din Fondul de Inovare, vom sprijini industriile agroalimentare, chimice, prelucrarea metalelor, etc., ajutându-le să își crească producția și să se modernizeze.
  • ⁠Inovare în tehnologie și sprijin pentru start-up-uri – Teleormanul are nevoie de un impuls în sectorul tehnologic. Vom susține dezvoltarea de start-up-uri și proiecte inovative, alocând fonduri pentru afaceri, care vor contribui la o economie mai competitivă și diversificată în județ.
  • ⁠Parteneriate public-private pentru dezvoltare sustenabilă– Investițiile vor veni și din parteneriate public-private, coordonate eficient de Ministerul Finanțelor, pentru a asigura implementarea rapidă și de succes a proiectelor industrial în județul Teleorman.

Ce înseamnă reindustrializarea pentru Teleorman și pentru fiecare român?

Înseamnă mai multe locuri de muncă. Dar înseamnă și locuri de muncă #sigure, bine plătite, dar și #stabilitate economică, o #economie mai puțin vulnerabilă la crize și, mai important, o economie care își produce propriile #resurse, fără să depindă de importuri pentru nevoile de bază.

Mădălin Borș este dedicat promovării unei viziuni economice care va sprijini județul nostru: ”Este momentul ca Teleormanul să devină un motor al dezvoltării economice din sudul României, iar acest lucru poate fi realizat doar prin reindustrializare, inovare și investiții sustenabile. Construim împreună un Teleorman puternic, în care fiecare teleormănean să aibă șansa la o viață mai bună!”

Pentru Mădălin Borș, reindustrializarea este o misiune personală. El crede cu tărie că investițiile în industria locală din Teleorman reprezintă cheia unei economii sustenabile și competitive, care va asigura un viitor mai bun pentru fiecare locuitor al județului.

 

Marcel Ciolacu: „Nu voi pleca din funcția de Prim-ministru până când nu semnez demararea proiectului autostrăzii București-Alexandria”

0

Promisiune fermă a premierului Marcel Ciolacu pentru Teleorman – „Nu voi pleca din funcția de Prim-ministru până când nu semnez demararea proiectului legat de construcția autostrăzii București-Alexandria. Prioritatea numărul 1 a Guvernului României, a Consiliului Județean Teleorman, a Primăriei Alexandria și a fiecărei primării din județ trebuie să fie construirea acestei autostrăzi”, a afirmat, în timpul vizitei în Teleorman, premierul României, Marcel Ciolacu.
Aceasta nu este doar o promisiune politică, ci și un angajament ferm de a sprijini dezvoltarea economic și infrastructurală a județului Teleorman, cu un proiect de o importanță deosebită pentru viitorul regiunii. Construcția autostrăzii care va lega Bucureștiul de Alexandria este esențială nu doar pentru reducerea timpilor de deplasare între capital și județ, dar și pentru stimularea investițiilor și creșterea economică pe termen lung.

Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman, a subliniat importanța acestei autostrăzi pentru județ, afirmând: „Construirea autostrăzii București-Alexandria nu este doar o investiție pentru fluidizarea traficului, ci și pentru că va aduce o dezvoltare economică semnificativă în zonă. Sunt convins că, având o infrastructură modernă, vor veni și investitori care vor dori să dezvolte afaceri în județul Teleorman.”

Autostrada București-Alexandria – motor al dezvoltării economice

Autostrada va conecta capitala României cu județul Teleorman, facilitând transportul rapid al persoanelor și mărfurilor. Aceasta va reduce semnificativ timpii de călătorie și va contribui la scăderea costurilor de transport, ceea ce se va reflecta într-o creștere a competitivității produselor locale pe piața națională și internațională. Mai mult, o autostradă de calitate va atrage noi afaceri și investitori care vor fi atrași de oportunitățile economice oferite de o infrastructură modern și accesibilă.

Impact economic și locuri de muncă

Pe lângă beneficiile economice directe, construirea autostrăzii va crea locuri de muncă temporare, pentru constructori și ingineri, dar și locuri de muncă pe termen lung în sectoarele conexe, precum transporturile, logistica și serviciile asociate.
De asemenea, autostrada va contribui la reducerea inegalităților regionale, oferind Teleormanului acces mai rapid și mai eficient la centrele economice și comerciale din capitală. Astfel, această investiție va deveni un element esențial al dezvoltării economice a regiunii și va contribui la echilibrarea dezvoltării economice la nivel național.
Proiectul autostrăzii București-Alexandria reprezintă un pas major în modernizarea infrastructurii județului și în creșterea economică a regiunii, iar angajamentul ferm al premierului Marcel Ciolacu și al autorităților locale este un semnal clar că Teleormanul va beneficia de susținerea guvernului pentru a deveni o regiune prosperă și bine conectată.

CMF 11240017

Deputatul Cristi Barbu propune oprirea temporară a Sistemului antigrindină. Tot mai mulți agricultori din județ susțin inițiativa

0

Problemele cu care se confruntă fermierii teleormăneni și identificarea unor soluții pentru rezolvarea lor au fost principalele teme de discuție, la întânirea acestora cu secretarul de stat Costin Telehuz, deputații Daniel Constantin, Cristi Barbu, Mugurel Cozmanciuc și oamenii din staff-ul organizației județene a PNL.

De departe, cea mai spinoasă problemă ridicată de fermieri a fost achitarea avansului pentru campania agricolă 2024-2025 și a despăgubirilor pentru secetă. Referitor la acest subiect, secretarul de stat a afirmând că “plățile sunt în grafic, au început să se vadă în conturi, deși ne-am dorit ca acest lucru să se întâmple mai devreme. Am discutat despre legea arendei, despre comasarea terenului și despre irigații, chestiuni ridicate de toți fermieri, indiferent de zonă. Sunt teme care vor rămâne pe agenda noastră”.

Deputatul Daniel Constantin, fost ministrul al Agriculturii, a reiterat necesitatea refacerii sistemului de irigații, care a rămas mult în urmă: “Am spus, de nenumărate ori, că refacerea sistemului de irigații este un lucru extrem de important, care ar trebui să fie pe agenda nu doar politică, ci și pe agenda administrativă a fiecărui guvern. Fără irigații, producțiile au fost inexistente în acest an. În loc să investim în sistemul de irigații, de câțiva ani de zile, nu facem altceva decât să irosim banii pe despăgubiri. Este o lege propusă de mine, în anul 2015, aprobată de toate partidele politice, care prevede ca un miliard de euro să fie alocat, începând cu anul 2016 și până în 2020. Din păcate s-a început târziu. Astăzi, după nouă ani, suntem la 40% grad de implementare. În județul Teleorman, din cinci amenajări, una este reabilitată, celelalte fiind în diverse faze. Un exemplu vreau să dau, și anume, amenajarea Viișoara poate să deservească 96.000 de hectare din 240.000 care pot fi irigate”.

La rândul său, deputatul Cristi Barbu a adus în discuție problema sistării temporare a sistemului antigrindină, inițiativă ce pare că este îmbrățișată de tot mai mulți fermieri din județul Teleorman. Acesta a declarat că: “La Prahova s-a demonstrat că oprirea temporară a dat roade, adică a plouat mai mult. Mai mulți agricultori din Teleorman au sugerat să abordez acest subiect. De altfel, la întâlnirea de astăzi, majoritate agricultorilor au fost de acord cu întreruperea temporară a acestui sistem. Trebuie să recunoaștem, există avantaje și dezavantaje, și aici mă refer la despăgubiri. Pentru culturile afectate de grindină se acordă despăgubiri iar pentru cele afectate de secetă, nu se acordă. Urmează să ne constituim într-o Asociație și să ducem la bun sfârșit această inițiativă”

CMF: 11240002