La data de 5 august a.c., în jurul orei 09:40, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au fost sesizați, prin apel la 112, de către o persoană, din comuna Peretu, cu privire la faptul că un bărbat ar fi ucis 3 persoane, în localitate.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că un bărbat ar fi exercitat acte de violență asupra a trei persoane.
Două dintre persoane au fost declarate decedate (o femeie de 83 de ani și un bărbat de 57 de ani), iar cea de-a treia persoană a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Bărbatul bănuit de comiterea infracțiunii a fost identificat de polițiști la scurt timp de la producerea evenimentului, în proximitate, iar arma cu care ar fi fost comisă fapta (topor) a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările sunt continuate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, cu sprijinul polițiștilor.
Crimă oribilă la Peretu. Două persoane omorâte cu toporul de un recidivist. A treia victimă se zbate între viață și moarte
Importanța Alegerii Corecte a Domeniului pentru un Website
În lumea digitală de astăzi, alegerea unui domeniu web potrivit este un pas esențial în construirea unei prezențe online de succes. Un nume de domeniu bine ales nu este doar o adresă tehnică, ci reprezintă identitatea afacerii în mediul online și influențează direct percepția clienților.
Impactul asupra identității și branding-ului
Domeniul reprezintă imaginea ta în spațiul digital, fiind primul contact al utilizatorilor cu afacerea dumneavoastră. Un nume de domeniu potrivit definește identitatea afacerii și creează o impresie memorabilă asupra conținutului site-ului. Alegerea unui domeniu care reflectă valori și obiectivele afacerii este esențială pentru construirea unei baze solide în mediul online.
Beneficii pentru SEO și vizibilitate
Un domeniu bine ales contribuie semnificativ la optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO), ajutând site-ul să apară în topul rezultatelor de căutare. Această vizibilitate crescută se traduce direct în trafic mai mare și oportunități sporite de conversie. Un nume de domeniu relevant poate influența pozitiv modul în care clienții percep afacerea și poate contribui la creșterea traficului.
Factori cheie în alegerea domeniului
1. Scopul site-ului: Aliniere strategică cu obiectivele afacerii
Alegerea unui domeniu trebuie să înceapă cu o analiză profundă a scopului site-ului și a mesajului pe care doriți să îl transmiteți publicului. Numele domeniului și extensia acestuia reprezintă identitatea site-ului dumneavoastră în mediul online, oferind indicii clare asupra specificului afacerii și facilitând recunoașterea imediată de către utilizatori.
Pentru site-urile comerciale, este esențial să alegeți o extensie care să reflecte în mod direct scopul și conținutul site-ului. De exemplu, pentru un magazin online ar fi recomandat să utilizați extensii specifice sau un nume de domeniu care să includă cuvinte cheie relevante pentru activitatea desfășurată.
Un domeniu bine ales trebuie să:
- Reflecte activitatea principală – evitați denumiri prea generice care nu oferă informații despre serviciile sau produsele oferite
- Fie scalabil – alegeți un nume care să permită extinderea activității fără a deveni contradictoriu (ex: evitați „BucureștiWebDesign.ro” dacă intenționați să extindeți activitatea la nivel național)
- Asigure coerență branding – numele domeniului trebuie să se alinieze cu identitatea vizuală și mesajul general al afacerii
- Prevadă confuzia – evitați denumiri similare cu cele ale competitorilor sau care pot fi ușor confundate
2. Extensia domeniului: Strategii avansate pentru alegerea TLD-ului (Top Level Domain)
Extensia domeniului (Top Level Domain sau TLD) este unul dintre factorii critici care determină succesul proiectului dumneavoastră în online, influențând direct percepția utilizatorilor și performanța în motoarele de căutare.
Tipuri de extensii și strategii de utilizare:
a) Extensii generice (gTLD):
- .com – cea mai recunoscută și utilizată extensie la nivel global, asociată cu credibilitate și profesionalism. Peste 50% din toate site-urile utilizează această extensie, făcând-o cea mai memorabilă pentru utilizatori.
- .net – inițial destinată furnizorilor de servicii internet, dar acum utilizată ca alternativă la .com
- .org – asociată organizațiilor non-profit, dar accesibilă tuturor
b) Extensii geografice (ccTLD):
- .ro – esențial pentru afacerile care vizează exclusiv piața românească, îmbunătățind semnificativ SEO-ul local
- .eu – pentru afaceri care operează în spațiul european
- .de, .fr, .uk – pentru ținte regionale specifice
c) Extensii industriale (nou introduse):
- .store, .shop – ideal pentru magazine online
- .tech, .io – preferate de companiile din domeniul tehnologiei
- .blog, .news – pentru platforme de conținut
- .app, .online – pentru aplicații și servicii digitale
Când .com nu este disponibil, analizați cu atenție alternativele – uneori o extensie mai specifică poate fi mai potrivită decât un nume de domeniu cu .com care nu reflectă activitatea. Este important să rețineți că unele extensii mai puțin cunoscute pot fi percepute ca fiind mai puțin credibile de către utilizatori, ceea ce poate afecta rata de conversie.
3. Memorabilitatea: Tehnici avansate pentru crearea unui nume de domeniu perfect
Memorabilitatea este probabil cel mai subestimat factor în alegerea unui domeniu, având un impact direct asupra ratei de returnare a utilizatorilor și a eficienței campaniilor de marketing offline.
Caracteristici esențiale ale unui domeniu memorabil:
a) Lungime optimă:
- Sub 15 caractere – studiile arată că domeniile mai scurte au cu 32% mai multe șanse să fie reținute de utilizatori
- Fără abrevieri ambigue – evitați acronime care nu sunt cunoscute publicului larg
- Evitarea cifrelor și liniilor de unire – „best-deals.ro” este mai greu de reținut și de comunicat verbal decât „bestdeals.ro”
b) Pronunție și ortografie:
- Ușor de spus cu voce tare – testați spunând numele domeniului la telefon pentru a verifica dacă este ușor de înțeles
- Fără ambiguități ortografice – evitați cuvinte care pot fi scrise în mai multe feluri (ex: „cafea” vs „cafeea”)
- Fără sunete repetitive – evitați combinații precum „ss” sau „tt” care pot crea confuzie
c) Brandabilitate și originalitate:
- Crează o identitate unică – în loc să folosiți „servicii-web-bucuresti.ro”, optați pentru un nume de brand distinct
- Verificați disponibilitatea pe rețelele sociale – asigurați-vă că numele poate fi folosit coerent pe toate platformele
- Testați cu publicul țintă – întrebați potențialii clienți dacă numele este ușor de reținut și ce asocieri le creează
Investiție pe termen lung
Alegerea numelui de domeniu este o decizie strategică care necesită gândire pe termen lung. O eroare în această etapă poate duce la pierderea de oportunități și la costuri suplimentare ulterioare, în timp ce un domeniu bine ales devine un activ valoros al afacerii. Deși poate părea o decizie simplă, un domeniu web bine ales influențează modul în care clienții vă găsesc, vă percep și interacționează cu brandul dumneavoastră.
Concluzie
În concluzie, alegerea corectă a domeniului nu este doar o formalitate tehnică, ci o componentă strategică vitală a prezenței online. Un domeniu potrivit consolidează identitatea brandului, îmbunătățește vizibilitatea în motoarele de căutare și creează încredere în rândul utilizatorilor. Investiția într-un nume de domeniu bine gândit reprezintă primul pas către succesul durabil al oricărei afaceri online.
Sportivul Mitran Nicolas, legitimat la CSM Alexandria, va participa la Mondialele de Karate SKDUN din Polonia
În data de 02.08.2025, Sala Sporturilor GABRIELA SZABO din Voluntari a găzduit Selecţia LOTULUI NAŢIONAL de KARATE, unde s-au întrecut pe mai multe categorii sportivii cei mai titraţi din România din această organizaţie aflată sub egida SHOTOKAN KARATE-DO OF UNITED NATIONS (SKDUN) din cadrul FEDERAŢIEI ROMÂNE DE ARTE MARŢIALE (FRAM).
Sportivul legitimat la CSM Alexandria, MITRAN NICOLAS ALEXANDRU, aflat sub îndrumarea lui Prof/Antrenor CARACALEANU SORIN GABRIEL, 4 Dan s-a calificat la această întrecere pe prima poziţie la ambele probe de Jyu Kumite (Ippon Shobu şi Sambon Shobu), asigurându-şi şi de data aceasta locul în Lotul Naţional de Karate SKDUN al României pentru CAMPIONATUL MONDIAL DE KARATE din POLONIA, care va avea loc în această toamnă.
Îl felicităm pe această cale şi, de asemenea, adresăm mulţumiri CONSILIULUI LOCAL şi PRIMĂRIEI ALEXANDRIA precum şi CONDUCERII CSM ALEXANDRIA, care sunt de fiecare dată alături de sportivi!
Mult succes NICOLAS!!!
Comuna Mârzăneşti a primit circa 41.000 de lei pentru plata unor lucrări realizate prin Componenta C10-Fondul local
Ministrul Cseke Attila a aprobat alocarea sumei de 875.040,84 de lei pentru plata a 17 facturi depuse pentru realizarea unor obiective de investiţii, finanţate prin componentele C10-Fondul local şi C15-Educaţie, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Astfel, au fost decontate 391.849,98 de lei pentru achitarea a 9 facturi aferente Componentei C10-Fondul local, pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde şi elaborarea sau actualizarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de planificare urbană. De asemenea, au fost alocate 483.190,86 de lei pentru plata a 8 facturi care au ca obiectiv construcţia de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, incluse în Componenta C15-Educaţie. Singura localitate din judeţul Teleorman, ce a primit bani plata unor lucrări realizate prin Componenta C10-Fondul local, este Mârzăneşti, suma alocată fiind de 41.055 de lei.
CJ Teleorman, comunele Talpa şi Frumoasa au primit bani pentru decontarea unor investiţii realizate prin PNDL
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 154.723.724,72 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 127 de obiective finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL)-a anunţat ministrul Cseke Attila. Conform documentului, Consiliul Judeţean Teleorman şi două localităţidin judeţ au primi banii necesari în vederea decontării unor facturi, şi anume, comuna Frumoasa- 224.682 de lei, comuna Talpa- 929.792 de lei şi CJ Teleorman- 448.026 de lei.
Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 10.378.090,24 de lei pentru 12 obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 144.345.634,48 de lei pentru 95 de proiecte. În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Programe de Finanţare/Programe naţionale finanţate din bugetul de stat/Programul Naţional de Dezvoltare Locală PNDL, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.
Ministrul Mediului: Direcția Silvică Teleorman a înregistrat piederi financiare, în ultimii patru ani. Prime acordate nejustificat și calificative de „foarte bine”
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a finalizat, prin Corpul de Control, o acțiune amplă de verificare a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și, punctual, a Direcției Silvice Maramureș. Rezultatele sunt extrem de grave: pierderi financiare masive, prime nejustificate acordate în direcții cu pierderi, fonduri speciale gestionate defectuos etc.
„În urma acestor concluzii, am transmis raportul corpului de control către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acest raport confirmă o realitate ascunsă sub preș ani de zile: pierderi economice tolerate, lipsă de control, complicități locale și o cultură organizațională care nu mai servește interesul public. Pădurile României nu pot fi gestionate de o instituție care își pierde direcția și îngroapă adevărul sub birocrație. Reforma Romsilva este nu doar necesară, ci inevitabilă. Vom lua cele mai drastice măsuri pentru a asigura respectarea legii, și vom colabora cu instituțiile de anchetă pentru a face lumină. Tocmai în acest sens am decis să trimitem raportul de control către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Este responsabilitatea noastră față de cetățeni și față de pădure”, a declarat ministrul Diana Buzoianu.
Controlul a vizat patru direcții esențiale: evoluția indicatorilor financiari, gestiunea resurselor umane și a cheltuielilor de personal, utilizarea fondului de conservare și regenerare a pădurilor, precum și gestionarea fondului de accesibilizare.
„Vreau să felicit echipa corpului de control pentru analiza a mii și mii de documente și pentru sutele de ore investite în acest control. Rezultatele obținute în urma controlului evidențiază disfuncționalități majore și un management profund deficitar. În ceea ce privește performanța financiară a Regiei, concluziile sunt îngrijorătoare. În perioada 2023–2024, profitul brut s-a prăbușit cu peste 83%, de la 251,9 milioane lei în 2023 la doar 42,2 milioane lei în 2024. Comparativ cu anul 2022, scăderea este și mai dramatică, de aproape 90%. Această tendință negativă reflectă lipsa unor mecanisme eficiente de control, alocarea defectuoasă a resurselor și o toleranță sistemică la ineficiență. Pe întreg intervalul 2020–2024, șase direcții silvice – Bistrița Năsăud, Constanța, Dolj, Mehedinți, Teleorman și Tulcea – au înregistrat pierderi financiare în fiecare an, însumând zeci de milioane de lei. Alte patru direcții (Caraș-Severin, Gorj, Maramureș și Sălaj) au avut pierderi consistente în cel puțin doi ani consecutivi. Deși vedem clar pierderi uriașe în mai multe direcții silvice an după an, au fost acordate în mod nejustificat prime și calificative de foarte bine și bine angajaților din direcțiile respective. De exemplu, în 2021 și 2022, s-au acordat premii în valoare de peste 25 milioane lei în direcții care cumulau pierderi de aproape 70 milioane lei. În total, conform raportului corpului de control, premiile nejustificate acordate în perioada 2021–2023 au provocat un prejudiciu estimat la peste 46 milioane lei. Este o realitate care pur și simplu nu poate fi trecută cu vederea pentru că arată un mod disfuncțional în care pădurile noastre sunt gestionate pentru a se da bonusuri și tot felul de alte beneficii. De asemenea, raportat la suprafața fondului forestier administrat, discrepanțele de performanță între direcții sunt inexplicabile”, a afirmat ministrul mediului.
Au fost analizați inclusiv indicatori precum cheltuieli de personal / cifra de afaceri. Rezultatele sunt halucinante. Există direcții întregi în care ani la rând cheltuielile cu personalul au depășit cifra de afaceri. Un exemplu din cadrul raportului: la nivelul Direcției Silvice Constanța, în anul 2024, cheltuielile de personal au depășit de aproape 3 ori cifra de afaceri (289,59%). Mă întreb: ce instuție publică cu un rol vital pentru gestionarea unor resurse care trebuie să ajungă și generațiilor viitoare și pentru protejarea unor comori naționale poate livra rezultate cu astfel de cifre în spate? Este clar că e nevoie uriașă de reformă a Romsilva pentru a ne asigura că misiunea lor este și îndeplinită.
Analiza fondului de conservare și regenerare a pădurilor – o componentă esențială pentru viitorul pădurii – indică, de asemenea, un haos contabil. Deși în anul 2024 soldul fondului era aparent pozitiv (389 milioane lei), transferurile interne și dezechilibrele dintre direcții au generat un deficit real de peste 24,7 milioane lei. Conform datelor raportate, în mai mulți ani între 2020–2024, soldul fondului a fost negativ, ceea ce ridică semne de întrebare serioase privind gestionarea acestor resurse.
Constatările controalelor efectuate de Corpul de Control justifică pe deplin sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea continuării cercetărilor pentru fapte cu caracter penal, precum și declanșarea urgentă a procesului de reformă structurală a RNP – Romsilva.
Diana Buzoianu a mai precizat că, recent, s-a pus în transparență un nou Regulament de organizare și funcționare a RNP – Romsilva. Proiectul are ca obiectiv restructurarea profundă a administrației silvice de stat, cu accent pe:
– regionalizarea Romsilva și eliminarea a zeci de posturi de directori inutile;
– separarea contabilă a activităților secundare Romsilva pentru a elimina în timp găurile negre care iau bani de la activitatea principală (i.e. administrarea pădurilor)
– corelarea activității directorilor și șefilor de ocoale cu indicatori clari de performanță.
CAMPANIE DE COLECTARE DEȘEURI VOLUMINOASE ȘI TEXTILE în județul Teleorman
Perioada: 21–25 Iulie 2025
Localități:
Băbăița, Brânceni, Bujoreni, Buzescu, Călinești, Drăgănești Vlașca, Frăsinet, Furculești, Măgura, Mârzănești, Mavrodin, Nanov, Nenciulești, Orbeasca, Poroschia, Răsmirești, Ștorobăneasa, Tigănași, Vitănești;
Perioada: 28–18 august 2025
Localități:
Balaci, Beuca, Călmățuiu, Călmățuiu de Sus, Ciolănești, Crângeni, Didesti, Dobrotești, Drăcșanei, Drăgănești de Vede, Măldăeni, Necșesti, Olteni, Peretu, Plosca, Rădoiești, Săceni, Scrioaștea, Sfințești, Siliștea Gumești, Stejaru, Troianu, Vârtoape, Vedea, Zîmbreasca;
Perioada: 4 – 8 august 2025
Localități:
Beciu, Bogdana, Ciuperceni, Crângu, Dracea, Islaz, Lisa, Lița, Lunca, Plopii Slăvești, Putineiu, Saelele, Salcia, Seaca, Segarcea Vale, Slobozia Mândra, Traian, Uda Clocociov;
Perioada: 11 – 14 august 2025
Localități:
Blejesti, Botoroaga, Cosmesti, Crevenicu, Gălăteni, Gratia, Mereni, Moșteni, Poeni, Purani, Sârbeni, Scurtu Mare, Silistea, Talpa, Tătărăștii de Jos, Tătărăștii de Sus, Trivale Moșteni;
Perioada: 18–22 august 2025
Localități:
Bragadiru, Bujoru, Cervenia, Contești, Fântânele, Frumoasa,
Izvoarele, Năsturelu, Piatra, Pietroșani, Smârdioasa, Suhaia, Viișoara
Perioada: 28–18 august 2025.
Ce se colectează?
• Deșeuri voluminoase (mobilier, saltele etc.);
• Deșeuri textile (îmbrăcăminte, materiale textile uzate).
Condiții de colectare:
Deșeuri voluminoase:
• Se scot în fața porții;
• Se ridică pe baza comenzilor transmise către dispeceratul Iridex, în termen de maxim 24h.
Deșeuri textile:
• Se duc în punctele special amenajate de fiecare UAT
• Se ridică pe baza comenzilor transmise către dispecerat
NU se colectează: deșeuri reziduale, biodegradabile, reciclabile, din construcții/demolări sau periculoase.
Telefon dispecerat Iridex: 021.9739
Împreună contribuim la un județ mai curat și mai responsabil!

Distribuție Oltenia: 28 de deranjamente, în urma fenomenelor meteo. Se acționează în comunele Băbăița și Merișani
Fenomenele meteorologice severe din ultimele ore – în contextul avertizărilor cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică – au afectat rețelele electrice din aria de operare a Distribuție Oltenia. Compania desfășoară acțiuni susținute pentru remedierea defecțiunilor și reluarea alimentării cu energie electrică a consumatorilor din județele: Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea. Peste 50 de echipe de intervenție acționează pe teren, în regim continuu, pentru remedierea incidentelor și reducerea disconfortului cauzat de întreruperile în alimentarea cu energie. Situația actuală: 23 incidente active pe liniile de medie tensiune, 243 de posturi de transformare nealimentate și 240 de deranjamente individuale
Situația intervențiilor Distribuție Oltenia pe județe, în contextul avariilor cauzate de fenomenele meteo extreme:
- Argeș: Sunt în desfășurare 5 incidente. Echipele intervin pentru restabilirea alimentării în zonele afectate, printre care: Lunca Corbului, Stolnici, Morărești, Țigveni, Poienari de Argeș, Ciofrângeni, Băiculești și Nucșoara.
- Dolj: Se lucrează pentru remedierea celor 3 incidente în localitățile: Ghidici, Belcin, Dălga, Calopăr și Calafat.
- Gorj: Sunt raportate 3 incidente. Echipele de intervenție acționează în: Stejaru, Piscoiu, Mineri, Frumușei și Negreni.
- Mehedinți: În județ sunt gestionate 35 de deranjamente. Se lucrează pentru remedierea acestora în zona Bahna.
- Olt: Sunt în desfășurare 5 incidente. Se intervine în localitățile: Balș, Piatra-Olt, Pleșoiu, Teslui, Scornicești, Spineni și Poboru.
- Teleorman: Sunt înregistrate 28 de deranjamente și un incident pe o linie de medie tensiune. Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariilor și restabilirea alimentării cu energie electrică în localitățile afectate: Băbăița și Merișani.
- Vâlcea: Sunt active 5 incidente. Se acționează în: Râmnicu Vâlcea, Băile Govora, Pesceana, Glăvile, Milcoiu, Galicea și Gușoeni.
- Turele operative rămân mobilizate până la remedierea completă a tuturor avariilor și deranjamentelor individuale. Distribuție Oltenia continuă să monitorizeze rețelele electrice din întreaga sa zonă operațională, pentru a reduce impactul fenomenelor meteo asupra consumatorilor.
Pentru semnalarea defecțiunilor, utilizatorii pot apela NON-STOP numărul de telefon gratuit: 0800 500 000 – disponibil în orice rețea.
De ce Diaspora Teleormăneană din Construcții Trebuie să Investească în Prezența Online
În ultimii ani, milioane de români și-au construit o nouă viață în țările din Vestul Europei, iar teleormănenii nu fac excepție. Mulți dintre ei au ales să lucreze în domeniul construcțiilor, fie ca freelanceri, fie dezvoltând mici afaceri în acest sector. Însă, în timp ce experiența și priceperea românească în construcții sunt recunoscute pretutindeni, mulți dintre aceștia încă nu au înțeles puterea unui site web profesional pentru dezvoltarea afacerii lor.
Realitatea Diasporei Teleormănene în Construcții
Teleormănenii din diaspora au demonstrat încă o dată ingeniozitatea și adaptabilitatea care îi caracterizează. În țări precum Germania, Franța, Spania, Italia sau Marea Britanie, ei și-au construit reputații solide în domeniul construcțiilor. De la renovări de apartamente la proiecte complexe de construcții comerciale, munca lor vorbește de la sine.
Mulți au început ca muncitori angajați, dar cu timpul și-au dezvoltat propriile afaceri. Astăzi, găsim freelanceri teleormăneni specializați în instalații sanitare, electricitate, finisaje interioare, renovări complete sau chiar constructori care gestionează proiecte de la A la Z. Experiența acumulată, combinată cu prețurile competitive, le-a adus o clientelă fidelă, dezvoltată în principal prin recomandări.
De ce un Site Web este Esențial pentru Succesul în Construcții
Credibilitatea în Era Digitală
În țările occidentale, clienții caută servicii de construcții online înainte de a lua orice decizie. Un site web profesional transmite seriozitate și încredere – calități esențiale într-un domeniu unde clienții investesc sume considerabile. Fără prezență online, mulți potențiali clienți nici măcar nu vor lua în considerare serviciile oferite.
Concurența Online
Companiile locale de construcții din țările gazdă au înțeles demult importanța marketingului digital. Ele au site-uri web optimizate, portofolii impresionante și strategii de promovare online bine definite. Pentru a concura eficient cu aceste companii, teleormănenii din diaspora trebuie să adopte aceleași instrumente.
Extinderea Bazei de Clienți
Dependența exclusivă de recomandări limitează creșterea afacerii. Un site web permite accesul la noi piețe și clienți care nu ar fi fost altfel contactați. Optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) poate aduce vizibilitate în fața persoanelor care caută activ servicii de construcții în zona respectivă.
Demonstrarea Profesionalismului
Un site web permite prezentarea portofoliului de lucrări anterioare, a certificărilor obținute și a testimonialelor clienților. Acestea sunt elemente cruciale în decisiile de cumpărare din domeniul construcțiilor, unde calitatea și fiabilitatea sunt prioritare.
Teleormănenii Încep să Înțeleagă Importanța Digitalizării
Din fericire, mentalitatea se schimbă. Tot mai mulți teleormăneni din diaspora realizează că prezența online nu este un lux, ci o necesitate pentru supraviețuirea și creșterea afacerii. Observă că concurenții lor au site-uri web și că pierd potențiali clienți din această cauză.
Mulți au început să investigheze posibilitățile de a-și crea o prezență online, însă se confruntă cu provocări: limbajul tehnic complex, costurile percepute ca fiind ridicate și lipsa de cunoștințe despre procesul de dezvoltare web. Aceste bariere îi determină pe mulți să amâne decizia, ratând astfel oportunități importante de dezvoltare.
Cei care au făcut pasul către digitalizare raportează rezultate pozitive: creșterea numărului de contacte, diversificarea tipurilor de proiecte și, implicit, creșterea veniturilor. Succesul acestora inspiră și pe alții să urmeze același drum.
Ghid Practic: Cum să Găsești și să Lucrezi cu un Developer Web
1. Unde să Cauți un Developer Potrivit
Platforme online specializate:
- Upwork, Freelancer, Fiverr pentru freelanceri
- LinkedIn pentru profesioniști verificați
- Agențiile locale de web design din țara în care reziezi
Recomandări din comunitate:
- Întreabă în grupurile de Facebook ale românilor din diaspora
- Contactează alți antreprenori români care au deja site-uri web
- Caută în asociațiile de businessmeni români din țara respectivă
Criterii de selecție importante:
- Portofoliu cu site-uri pentru companii de construcții
- Recenzii pozitive de la clienți anteriori
- Cunoașterea limbii țării în care activezi
- Prețuri transparente și competitive
2. Prima Conversație cu Developerul
Pregătește-te în avans:
- Definește clar ce servicii oferi (renovări, construcții noi, instalații etc.)
- Adună fotografii cu lucrările tale anterioare
- Stabilește un buget aproximativ pentru proiect
- Gândește-te la funcționalitățile pe care le dorești
Întrebări esențiale:
- „Aveți experiență cu site-uri pentru companii de construcții?”
- „Cât durează dezvoltarea unui site complet?”
- „Ce este inclus în preț și ce costă suplimentar?”
- „Oferă suport tehnic după lansare?”
- „Site-ul va fi optimizat pentru telefoane mobile?”
3. Ce să Ceri Developerului – Lista Completă
Funcționalități esențiale:
- Design responsive – site-ul să arate perfect pe telefon, tabletă și computer
- Galerie foto pentru portofoliul de lucrări, organizată pe categorii
- Pagină „Despre noi” cu povestea ta și experiența în construcții
- Lista serviciilor oferite, descrise clar și detaliat
- Formularul de contact simplu și funcțional
- Informații complete de contact – telefon, email, adresă
Optimizări tehnice obligatorii:
- SEO de bază – optimizare pentru motoarele de căutare locale
- Viteza de încărcare rapidă a paginilor
- Securitate SSL – certificatul de securitate pentru încrederea clienților
- Backup automat al site-ului pentru siguranță
Funcționalități avansate (opționale):
- Blog pentru articole despre sfaturi de construcții
- Testimoniale interactive de la clienți mulțumiți
- Calculator de costuri pentru estimări rapide
- Hartă interactivă cu zona de acoperire
- Chat online pentru comunicare directă cu vizitatorii
4. Aspecte Contractuale și de Comunicare
Stabilește clar de la început:
- Costul total și modalitatea de plată (de obicei 50% avans, 50% la finalizare)
- Termenul de livrare și etapele proiectului
- Numărul de revizuiri incluse în preț
- Transferul drepturilor asupra site-ului la finalizare
- Perioada de garanție și suportul post-lansare
Comunicarea eficientă:
- Stabilește un program regulat de întâlniri online
- Cere actualizări periodice despre progres
- Testează fiecare funcționalitate înainte de aprobare
- Nu te grăbi să dai acordul final – verifică totul cu atenție
Semne că ai ales developerul potrivit:
- Răspunde prompt la întrebări și este răbdător cu explicațiile
- Oferă sugestii constructive pentru îmbunătățirea proiectului
- Prezintă exemple concrete din portofoliu
- Explică aspectele tehnice într-un limbaj accesibil
- Respectă termenele stabilite
Un site web profesional nu este doar o vitrină online, ci un instrument puternic de dezvoltare a afacerii. Pentru diaspora teleormăneană din construcții, investiția în prezența digitală poate marca diferența între stagnare și creșterea semnificativă a businessului. Pasul către digitalizare poate părea intimidant, dar cu pregătirea corespunzătoare și alegerea developerului potrivit, rezultatele vor depăși cu siguranță așteptările.
Județul Teleorman: 14 unități de îngrijire pentru persoane vârstnice, cu o capacitate totală de peste 300 de locuri
Teleormănenii caută cu insistență pe rețelele sociale locuri disponibile la azilurile de bătrâni, în contextul unei cereri în continuă creștere
Alexandria, 25 iulie 2025 – Județul Teleorman dispune în prezent de 14 unități care oferă servicii rezidențiale și de îngrijire pentru persoane vârstnice, cu o capacitate cumulată ce depășește 300 de locuri, conform datelor oficiale publicate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman.
Interesul locuitorilor din județ pentru aceste servicii este vizibil pe rețelele sociale, unde postările despre disponibilitatea locurilor la azilurile de bătrâni generează constant interacțiuni și întrebări din partea familiilor care caută soluții pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.
O rețea diversificată de servicii sociale
Unitățile sunt împărțite în două categorii principale: șapte unități cu denumiri proprii distincte și alte șapte indicate doar pe localități în registrele publice. Această structură reflectă un mix de finanțare publică și privată, cu implicarea atât a DGASPC, cât și a primăriilor locale și organizațiilor non-guvernamentale.
Printre unitățile cu capacitate mare se numără Azilul de Bătrâni Olteni cu 58 de locuri, Căminul de Bătrâni Cervenia și Căminul de Bătrâni Talpa, fiecare cu câte 50 de locuri. Căminul pentru Persoane Vârstnice Furculești oferă 40 de locuri, în timp ce Centrul „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Lada poate găzdui 45 de persoane.
Evoluție spectaculoasă în ultimii ani
Cifrele actuale marchează o creștere impresionantă față de perioada 2008-2009, când în județ funcționa doar un azil oficial cu 35 de locuri și 29 de beneficiari lunari. Transformarea este cu atât mai semnificativă cu cât, în 2017, Căminul Furculești avea toate cele 40 de locuri ocupate și o listă de așteptare de 20 de persoane.
Conform unui studiu realizat de Universitatea Valahia în martie 2022, județul dispunea atunci de 9 furnizori privați și 4 furnizori publici de servicii rezidențiale pentru persoane vârstnice, ceea ce demonstrează diversificarea continuă a sectorului.
Provocări și îmbunătățiri necesare
În ciuda progreselor înregistrate, rapoartele de monitorizare evidențiază încă probleme la unele unități. Un raport al Avocatului Poporului din 2017 semnala condiții insalubre la Centrul Olteni, inclusiv lipsa apei calde și mobilier degradat.
Modelul de succes de la Lada: inițiativa unui preot devotat
Centrul „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Lada reprezintă probabil cel mai inspirant exemplu de dedicare și inovație în domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice din județul Teleorman. Administrat de Asociația „Mană Cerească”, centrul este rezultatul viziunii și eforturilor susținute ale unui preot local care a transformat o inițiativă religioasă într-un model de bună practică pentru întreaga țară.
Situat pe șoseaua Alexandriei la numerele 633-635, centrul oferă servicii de îngrijire pentru 45 de beneficiari, cu personal disponibil 24 de ore din 24. Conform raportului publicat pe basilica.ro în 2023, unitatea se remarcă prin sistemul său de finanțare mixt, care combină taxele de întreținere plătite de beneficiari cu sponsorizări și donații, oferind astfel o alternativă viabilă la finanțarea exclusiv publică.
Preotul din Lada a reușit să creeze un model sustenabil care nu depinde exclusiv de fondurile publice, demonstrând că implicarea comunității religioase și a societății civile poate genera soluții eficiente pentru problemele sociale. Centrul este clasificat oficial sub codul de servicii sociale 8730 CR-V-I pentru centre rezidențiale pentru persoane vârstnice și reprezintă una dintre puținele unități din județ administrate de o organizație religioasă, ceea ce îi conferă o identitate distinctă în rețeaua de servicii sociale din Teleorman.
Inițiativa preotului de la Lada devine astfel un exemplu pentru alte comunități locale, demonstrând că spiritul civic și dedicarea religioasă pot contribui concret la rezolvarea unor probleme sociale presante.
Servicii complementare în dezvoltare
Pe lângă centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice (clasificate sub codul 8730 CR-V-I), județul oferă și servicii complementare în Alexandria, Turnu Măgurele, Videle și Zimnicea. Acestea includ centre pentru persoane fără adăpost, persoane cu dizabilități și servicii de recuperare.
În plus, Registrul Național al Furnizorilor de Servicii Sociale listează șapte organizații private care oferă servicii comunitare și asistență la domiciliu, completând astfel paleta de servicii disponibile.
Perspective de viitor
Dezvoltarea infrastructurii de îngrijire pentru persoane vârstnice din județul Teleorman reflectă tendințele demografice și nevoile crescânde ale populației. Cu o capacitate de peste 300 de locuri și o rețea diversificată de furnizori, județul pare să fi făcut pași importanți pentru a răspunde acestor provocări.
Pentru informații suplimentare, cetățenii se pot adresa DGASPC Teleorman, cu sediul în str. Dunării nr. 2, Alexandria, tel. 0247 312 024, sau la adresa de email dgaspctr@dgaspctr.ro.
Surse: MMSS, DGASPC Teleorman, rapoarte de monitorizare, registre publice ale furnizorilor de servicii sociale













