16.4 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

O mare sărbătoare în lumea creştină. Botezul Domnului sau Boboteaza

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Motto:” Botezul este semnul care arată că eşti creştin, fiu al lui Dumnezeu şi frate al lui Hristos “

Creştinii ortodocşi prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza din calendarul bisericesc, în fiecare an, la 6 ianuarie.
Botezul Mântuitorului lumii în apa raului Iordan, din Tara Sfântă, de către Sfântul Ioan Botezătorul, poartă şi denumirea de “ Epifania “ sau “ Teofania”, termeni care provin din limba greacă, însemnând “arătare”, “descoperire”.
Pe vremea când Sfântul Prooroc Ioan accepta să-L boteze pe Mântuitor, Iisus Hristos S-a descoperit lumii ca Fiu al lui Dumnezeu.  Pe când ieşea Iisus din apă, cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt S-a coborat peste El în chip de porumbel, iar Tatăl a mărturisit din cer: “ Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am biruit !”
În acest sens, Sfantul Ioan gură de aur spune că “Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S- a născut, ci când S-a botezat“.
După cum n-a aşteptat ca prigonitorii Săi să Îl caute, ci se va duce singur la Ierusalim spre a primi moartea, aşa şi la Sfântul Botez, nu-l aşteaptă pe Ioan, ci merge direct la el.
Astfel, Ioan Botezătorul a avut darul şi fericirea de a-L primi pe Iisus, care intrând în apa Iordanului, a sfinţit-o şi a făcut-o vrednică să spele păcatele oamenilor.
Prin  Botezul său, Domnul Iisus a arătat lumii întregi că tot omul care doreşte să se mântuiască trebuie să se boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Potrivit tradiţiei creştine, de Boboteaza se face sfinţirea cea mare a apei ( Agheasma Mare), slujba aceasta desfăşurându-se, de obicei, în curtea sfintelor biserici.
În unele locuri există obiceiul de a se merge în procesiune cu mare fast pe malul unei ape mai însemnate din apropiere ( rău, fluviu, lac, mare ) şi a se săvârşi acolo sfinţirea apei.
Prin grija slujitorilor bisericii, pe mese special pregătite sunt aşezate mai multe vase cu apă curată.
În fata credincioşilor, prezenţi în număr mare la un aşa eveniment, preotul se roagă Bunului Dumnezeu ca să trimită pe Duhul Său Cel Sfânt, să sfinţească şi apa aceasta, precum a sfinţit apa Iordanului în ziua când S- a botezat Iisus Hristos.
La sfârşitul slujbei, preoţii îi stropesc pe toţi credincioşii cu busuiocul înmuiat în apă sfinţită, dându-le să sărute Sfânta Cruce.
Cu acest prilej creştinii duc şi acasă apă sfinţită şi o păstrează la loc de cinste.  În diferite împrejurări, ei gusta din ea pe nemâncate şi cu multă evlavie, rugându-L pe Mântuitor să le sfinţească viaţa şi sa le vina în ajutor.
În mediul tradiţional,pe 7 ianuarie, de ziua Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, se stropesc cu Agheasmă Mare toate casele, livezile, viile, păsările şi animalele din gospodărie, pentru a le feri de rele peste an.
Unii credincioşi obişnuiesc să păstreze Agheasma în vase curate an de-a rândul ca pe o binecuvântare a casei şi familiei lor, ea rămânând limpede şi plăcută la gust.
Ziua de Boboteaza, numită şi Sărbătoarea Iordanului încheie ciclul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, sărbători care, prin  obiceiuri specifice, fac trecerea de la un an la altul.

Leon Armeanca

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare